Critica în tranșee

Alex Goldiş
Critica în tranşee. De la realismul socialist la autonomia esteticului
Cartea românească, Bucureşti, 2011

Noile concepte „critică în tranşee”, „critică suspicioasă”, împreună cu derivatele sau sinonimele lor, introduse de tânărul cercetător de la Cluj în câmpul cercetării criticii româneşti postbelice, constituie adevărate atuuri care îi pun în evidenţă originalitatea contribuţiei, având şi un rol stimulator în sensul revitalizării metodologice continue. Rezultat al analogiei cu o strategie militară, primul concept se vrea şi chiar este relevant în ceea ce priveşte articularea identităţii criticii româneşti din intervalul 1948-1971. El transpune simbolic evoluţia zigzagată de la critica ostatică ideologiei marxist-leniniste, debitând zelos în susţinerea realismului socialist, la cea favorabilă autonomiei esteticului. „Lupta corp la corp a forţelor politicului cu forţele esteticului, aşa cum ne-o închipuim azi, n-a avut de fapt loc niciodată”, susţine din start Alex Goldiş, Pentru a amăgi vigilenţa cenzurii, scriitorii, dar şi criticii, cum bine se ştie, erau nevoiţi să-şi ambiguizeze limbajul, să evite a-şi comunica clar şi autentic atitudinile. În mod deosebit, la începutul anilor ’50 criticul profesionist nu putea afirma aproape nimic despre literatură fără a fi legitimat de instituţia partidului, devenind un fel de „damă de companie” al acestuia. „Atacurile”, timide la început, tot mai descătuşate către anii ’70, niciodată extrem de îndrăzneţe, ale celor care, influenţaţi de critica interbelică, dar şi de paradigmele occidentale, promovau esteticul erau deseori duplicitare. De frica învinuirilor, precum abdicarea de la problemele actualităţii sau evaziunea în erudiţie, aceştia înaintau în câmpul disocierilor publice cu precauţie, în fluxuri şi refluxuri, plătind pentru orice gest înnoitor printr-o serie de conformisme. De aceea, refacerea istoriei criticii sub acest aspect presupune un tip de critică, la rândul ei, „suspicioasă”, ce caută a percepe sensurile de substrat, ce înlătură vălul bavardajului ideologic pentru a descoperi intenţiile autentice ale autorilor. Interesant e că Alex Goldiş explică şi metoda de bază a acestei critici ca fiind identificarea unei „serii de figuri ale ambiguităţii, care dramatizează în grade diferite raportul dintre combativitate şi pasivitate: «război în tranşee», «grevă japoneză», «război rece», «dezbatere cu mănuşi»”.

Se înţelege că o astfel de cercetare va pune în funcţiune un mecanism interdisciplinar, situat la intersecţia sferelor de discurs, că la reconstrucţia traseului se va ţine mereu cont de relaţia criticii literare cu ideologia, de contextul social-istoric şi politic. Însă faptele extraliterare nu sunt un motiv pentru a părăsi obiectul nemijlocit al cercetării, iar exegetul nu se abate niciodată prea mult de la viaţa formelor criticii româneşti, urmărindu-le modificările de structură survenite sub influenţa limbajelor occidentale, dar şi a liberalizării.

Revelatoare este anunţarea cărţii lui Roger Garady, „Despre un realism neţărmuit” ca având pentru critica românească semnificaţia cotiturii spre liberalizarea discursului. Potrivit exegetului, discuţiile în jurul acestei cărţi, apărute în Franţa în 1963 şi primite cu entuziasm în mediul stângist occidental, au constituit primele breşe în carapacea realismul socialist. Colportarea conceptului „realism neţărmuit” în câmpul literelor româneşti a permis adepţilor estetismului să acorde iniţiativă multiplicităţii de forme şi modalităţi noi care, de fapt, dinamitează şi erodează cuminte preceptele realismului.

Pentru că nu aş putea descrie aici întreaga paletă de idei, nuanţele de atitudine şi implicaţiile teoretice ale studiului lui Alex Goldiş, mă limitez în a constata scrupulozitatea cercetării, excelenta documentare şi nu în ultimul rând caracterul „seducător” al scriiturii. Capacitatea de a înainta cu îndemnare pe muchia de cuţit a unei epoci problematice a criticii româneşti, cu un discurs în stare să exprime fluent trecerile imperceptibile de la distanţa obiectivă a cercetătorului neutru la abordările ironice şi atitudinile tăioase, face studiul competitiv cu cele mai de referinţă contribuţii în câmpul genului. Şi, de ce nu, pentru unii cartea ar putea fi mai interesantă decât altele pe care obişnuieşte să le citească în timpul liber.

ALIONA GRATI

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>