Caietele Tristan Tzara

The article describes “Tristan Tzara’s notebooks”, international cultural journal, devoted to modern avangard. It is edited by Vasile Robciuc, in Moinesti, Romania. The authors views some issues of the journal. In her opinion, the specific feature of this journal is a combination of theoretic research on Romanian Avangard and examples of modern Arts esthetic experiments. It supply readers a detailed picture of modern arts process at universal and national level.

The first issue (1998, 2006) concerns with avangarde music. Avangarde implies deconstructing any „canon”, including the aesthetic ones, and music is a sensible way of avangard representation. Avangarde music current tendencies are considered from the point of a perspective of general development of modern arts. Excerpts of critic articles, included in the notebooks, show us the main interests of critics. The second issue (2007, bilingual edition) includes Tristan Tzara’s plays, translated by Vasile Robciuc. Traditionally avangard plays involve numerous tools of literary virtuosity, that complicates the work of translators, who are obliged to follow the artistic strategies of the original text and to reproduce them faithfully in the target language. Next issue (2010) of Tristan Tzara’s notebooks focuses on Avant-garde of the plastic arts. It examines some theoretic aspects of DADAISM concept. Much attention is given to Tristan Tzara s Manifeste DADA.

The author draws readers attention to the problem lack of international terminology on avangarde movement. In conclusion some general problems of the theory of modern arts are considered.

Keywords: Tristan Tzara, avangarde, DADAISM concept.

 

De ani buni, la Moineşti apare publicaţia internaţională pentru studiul avangardelor contemporane, Caietele lui Tristan Tzara, concepută şi editată de profesorul şi cercetătorul Vasile Robciuc, preşedintele Asociaţiei Culturale şi Literare „Tristan Tzara”, Moineşti, fondatorul „Centrului de studiere a avangardelor contemporane” din aceeaşi localitate. Volumele masive ale publicaţiei, uneori numărând aproape o mie de pagini, care, pe deasupra, apar grupate în serii de câte două cărţi, mărturisesc din partea editorului lor nu numai o tenacitate şi-o putere de muncă ieşite din comun, dar şi o mare pasiune pentru actul cultural autentic, pasiune neînvinsă de nici un obstacol şi susţinută de o adevărată ştiinţă de a-şi găsi colaboratori în toate părţile lumii, inclusiv, în România. Preocuparea esenţială a efortului depus de Vasile Robciuc şi de echipa sa de colaboratori din Moineşti este de a întregi, pe cât este posibil documentar şi generic, tabloul general al dadaismului, dar şi al avangardelor româneşti, de a relaţiona fenomenul respectiv, pentru o mai clară relevare a notelor lui particulare, cu avangardele europene, precum şi cu un context de gândire, cultural şi istoric, generator, în egală măsură, de stimuli şi de limitări. Nu în ultimul rând, publicaţia este preocupată de ecourile avangardelor în gândirea şi creaţia neoavangardelor şi postmodernismului, oferind cititorilor pagini exponenţiale de teorie şi analiză, de poezie, proză şi dramaturgie semnate de teoreticieni, critici şi creatori bine cunoscuţi. Toate aceste aspecte, elocvent reprezentate în volumele editate la Moineşti, oferă nu numai un material adecvat pentru o cât mai profundă înţelegere şi definire a avangardei ca fenomen istoric, cultural şi estetic, dar şi repere convingătoare pentru a imagina un tablou clar şi revelator al modului cum este teoretizat şi analizat fenomenul în toate domeniile artei şi pe toate meridianele lumii. Nu în ultimul rând, publicaţia, care, de la un număr la altul, a ales să se structureze în varii moduri, dă seama de dimensiunile reale şi de natura particulară a avangardelor romaneşti, insuficient cunoscute în alte spaţii de cultură, nu de puţine ori supraapreciate sau, în mare, dacă nu necunoscute altor spaţii de cultură ale lumii, rupte de un specific cultural naţional. Ori, publicaţia d-lui Vasile Robciuc demonstrează convingător că aceste mişcări ilustrează specificul naţional în ceea ce are el mai reprezentativ, deşi, în conformitate cu spiritul general al avangardelor, ele par să cultive negarea radicală a tradiţiei naţionale.

Faptul că în publicaţie, încă de la prima ei apariţie în 1998, pot fi identificate semnături ale unor prestigioşi teoreticieni, artişti, cercetători ai fenomenului şi editori, vorbeşte de la sine despre aprecierea de care se bucură ea în ţară şi pe mapamond. Dacă adăugăm la aceasta numeroasele recenzii, note, semnalări, comentarii, interviuri, care însoţesc fiecare din cele şase apariţii ale acestei reviste multilingve, precum şi bogata corespondenţă primită la redacţie şi publicată în paginile acesteia, realizăm că iniţiatorul ei a reuşit să facă din Moineşti şi din România centrul unor preocupări ştiinţifice serioase, aplicate şi lămuritoare în cel mai înalt grad, miezul activ al unei efervescenţe culturale de mare intensitate. În ultimă instanţă, îmi pare că această atragere a privirilor spre România, în general, şi spre Tristan Tzara, în special, se pliază pe o situaţie culturală reală din actualitate care cere cu necesitate o nouă revoltă a spiritului şi care poate prinde contururi definitorii revenind la momentele de revoltă ale începutului de secol XX . Cum în aceste momente vocea celor veniţi din spaţiul acesta european s-a făcut bine auzită, a vorbi de Tristan Tzara acum înseamnă mai mult decât a resuscita un trecut cultural interesant şi bizar. Gestul respectiv invită, de fapt, la o repunere în pagină a avangardelor istorice şi actuale prin precizări, completări, reinterpretări, relaţionări şi, de ce nu, prin redimensionări istorice, culturale şi estetice ale unor direcţii şi ale unor participanţi. Este ceea ce face cu asupra de măsură, dar deloc agresiv, publicaţia scoasă de Vasile Robciuc.

Sensurile de mai sus ale iniţiativei de la Moineşti ne-au fost sugerate, în special, de cele două numere tematice ale revistei: Muzici pentru Tristan Tzara (ed.I-a, 1998, ed. A II-a, 2006) şi Opera dramatică a lui Tristan Tzara (ediţie bilingvă, în traducerea lui Vasile Robciuc), 2007.

În ceea ce priveşte volumul care adună creaţii muzicale inspirate, în actualitate, de opera şi spiritul iconoclast al lui Tristan Tzara, putem spune fără teamă de exagerare că el încununează un demers unic în felul lui. Volumul Cheile orizontului, cum a intitulat redactorul acest număr al publicaţiei sale, este revelator pentru forţa contagioasă a unor creaţii poetice care, iată, se dovedeşte acum, nu şi-au epuizat nicicum bogăţia de sensuri şi de sugestii formale, estetice şi epistemologice şi nu şi-au pierdut capacitatea de a reprezenta pe viu un principiu esenţial avangardist – unitatea de substanţă a tuturor artelor, tradusă în sincretismul lor. Faptul că de la o ediţie la alta, primelor douăzeci şi unu de compozitori semnatari de creaţii muzicale vocale şi instrumentale li s-au mai adăugat încă trei nume, alături de care, volumul II(XII) al numărului din 1910, Avangarda şi universul sonor, a înscris încă alte nume (Violeta Dinescu, Mihail Vârtosu, Nicolae Brânduş, Felicia Donceanu, Dan Voiculescu, Ionică Pop) vorbeşte de la sine despre semnificaţia iniţiativei d-lui Vasile Robciuc. Faptul că artiştii care au răspuns acestei chemări aparţin elitei creaţiei muzicale romaneşti actuale (Roman Vlad, Tiberiu Olah, Anatol Vieru, Adrian Pop, Vasile Spătărelu, Viorel Munteanu, Doru Popovici, Sabin Păutza, ca să amintim doar câteva nume) dovedeşte, în afara unei voinţe de a participa la un act cultural autentic cu o creaţie autentică, existenţa în cultura românească actuală a unui spirit de continuitate în cultivarea gestului creator novator. Ceea ce reţine imediat atenţia este faptul că nu doar „cântecele şi descântecele” lui Tzara au prilejuit compoziţii muzicale de cea mai diversă factură, considerate de critica de specialitate „un eveniment”, dar şi creaţia dramatică, mai precis Cea de-a doua aventură celestă a domnului Antipirin, după care Ionică Pop a scris o Operă dadaistă. Despre acest spirit novator în muzica românească actuală dă seama studiul profund şi cuprinzător Tristan Tzara: hic e nunc (p.13-52) semnat de cunoscutul teoretician şi muzicolog Gheorghe Fircă, care pune gestul celor douăzeci şi unu de compozitori replicanţi la opera lui Tzara nu numai sub semnul unei apropieri „recuperatoare”, al lichidării „unei scadenţe mereu amânate faţă de istorie, „ci şi al asumării, „hic e nunc, al unei depline responsabilităţi istorice” (p.134). În 1910, în volumul II al Caietelor, acestui excurs teoretic privitor la muzica creată în marginea creaţiei şi vieţii lui Tristan Tzara i se adaugă studiul L’art sonore et la poétique de l’avant-garde de acelaşi muzicolog. Acest studiu este complementar studiului anterior, dar şi unor serii de intervenţii semnate de Helios Azoulay, Şerban-Dimitrie Soreanu, Dan Dediu, Ana-Maria Avram, Valentina Sandu-Dediu, Fred Popovici şi, mai ales, Ulpiu Vlad. Perspectivele din care este privit fenomenul muzical de către criticii şi teoreticienii amintiţi sunt multiple, ele înlesnind abordarea filozofică fenomenologică, culturală, semantică, etnologico-folclorică sau istorică a artei muzicale, în general, a muzicii romaneşti şi de avangardă, în particular.

Numărul din 2007 al revistei Caietele Tristan Tzara ne oferă o primă ediţie integrală, bilingvă, a creaţiei dramatice tristanţaraniene. Prefaţate de Henri Behar, textele dramatice, stabilite şi editate în ediţia originală completă de acelaşi specialist în studiul avangardelor şi al dadaismului, în ediţia de faţă, sânt dispuse cronologic şi traduse în limba romană de Vasile Robciuc. Transpunerea în limba romană a unui text, care mizează pe efecte de rafinament şi de absurd lingvistic, precum şi de punere în pagină a libertăţii şi anarhiei elementelor ca realitate funciară, a cerut din partea traducătorului un efort susţinut, o intuiţie autentică a „morfologiei” textului dadaist şi o atenţie mereu trează la sensul lui general. E o reuşită a traducătorului Vasile Robciuc, o reuşită ce poate fi dusă la dimensiuni optime de o nouă intervenţie pe text atunci când va aduna între coperţile unei cărţi ceea ce a realizat în paginile acestei reviste. Pentru a plasa creaţia dramatică a lui Tzara în context istoric şi estetic, editorul a însoţit textele de comentarii pe marginea teatrului dada şi de interpretări ale dramaturgiei scriitorului născut la Moineşti. Aceste comentarii sânt semnate de cunoscuţi exegeţi ai fenomenului dada, între care Henri Behar, Michel Sanuillet, Mary Ann Caws, Fumi Tsukahara, cărora li se adaugă intervenţiile din Caietele Tristan Tzara, 2010, volumul I, VII, Spiritul Dada şi teatrul european (p.517-587).

Artele plastice atât de strălucit reprezentate în avangarde nu puteau lipsi din această publicaţie care se vrea o oglindă vie a fenomenului în ceea ce are el esenţial. Această zonă a creaţiei este prezentă absolut în toate numerele revistei prin reproduceri, de bună calitate, atât pe copertă, cât şi în corpul volumelor, a unor opere reprezentative din pictura, sculptura şi grafica avangardistă şi neoavangardistă. Nu ştiu dacă nu cumva arhitectura profesată cu atâta îndrăzneală şi fantezie de mari arhitecţi ce ţin de aceste mişcări nu trebuie avută şi ea în vedere, atât pentru ilustrarea numerelor viitoare de revistă, cât şi pentru o exegeză aplicată a formelor ei. Deocamdată să observăm ineditul şi valorosul material documentar şi epistolar privitor la artele plastice şi la creatorii lor, precum şi remarcabilele intervenţii teoretice şi critice tratând „osmoza teoretico-plastico-literară (Călin Stegeran, vol. II, XI, 2010, p.787) ca fenomen specific dadaismului şi avangardelor. La acestea se adaugă solide incursiuni în istoria artelor plastice, cu precădere dadaiste şi suprarealiste, europene şi americane sau japoneze, analize ale creaţiei unui artist sau a altuia, relevări de aspecte ale poeticii „abstracţioniste”, ale „montajului”, ale „realismului esenţial” sau „pop art”. Amintim în acest sens câteva articole din nr. XI, vol.II, 2010, un număr mai evident dedicat acestei probleme: The Avant-garde of the plastic arts at universal and national level de Valentin Sava, Art pop y nueva figuracion de Theresa Millet-Sancho, Un artiste dadaiste de renom: Raoul Hausmann de Vasile Robciuc, Deux lignes croises-le point de Hamon Dachs, Victor Brauner and the birth of his „Personal mythology” de Emil Nicolae, Les métamorphoses du corps. Monstres et chimères dans la littérature et dans l’art des XIX-e et XX-e siècles de Simona Cigliana sau Le musée des aigles: from Duchamp to Magritte to broodthaers de Pierre Taminiaux, cărora li se pot adăuga alte intervenţii pe aceeaşi temă plasate în alte numere ale publicaţiei.

În sfârşit, numeroase sunt studiile şi articolele consacrate, cum e şi firesc, lui Tristan Tzara, poeticii textului avangardist-literar, plastic, muzical – , ca şi intervenţiile privitoare la dada şi la avangardă ca fenomen de gândire şi de creaţie sau la avangardele romaneşti, la specificul lor văzut în sine, dar şi în relaţie cu avangardele europene. Astfel de intervenţii sânt diseminate în toate numerele revistei pe care o discutăm, dar se pare că ele sunt obiectul predilect al volumelor 3-4 (no.5-12) apărute în 2005. A semnala măcar titlurile celor nouă secţiuni ale numărului înseamnă a trimite cititorul la câteva surse de informaţie, de comentarii şi de analize demne de consultat: I. Avangarda şi avatarurile sale, II. Tzara şi etapa românească, III. Spontaneitate şi continuitate în avangarda românească, IV. Tzara şi aventurile modernităţii, V. Sub semnul avangardelor contemporane, VI. Dada şi suprarealismul. VII. Analiza poemului. Cum se procedează mai în toate numerele publicaţiei, partea de teorie şi de analiză este dublată de creaţii poetice în spirit avangardist (în limbile engleză, franceză, germană, italiană, rusă, spaniolă), de traduceri şi materiale documentare de cel mai acut interes. Remarcăm cu acest prilej traducerea în limba engleză a câtorva texte din creaţia în limba romană a lui Tzara (în versiunea Ann-Mary Caw sau Stavros Deligiorgis ), ca şi versiuni în limba romană din poemele franceze ale aceluiaşi autor datorate lui Romulus Vulpescu, Magdei Ciopraga sau regretatului profesor şi poetician Alexandru Husar.

Câteva dintre secţiunile amintite mai sus se repetă în volumele I şi II ale Caietelor, din 1910, cu nuanţări de preocupări ce s-ar subsuma unei teme sau alteia. Astfel, problema avangardei şi a avatarurilor sale este analizată în volumul I cu predilecţie din perspectiva Manifestelor dada, împrejurare ce a înscris în publicaţia de la Moineşti contribuţii dintre cele mai originale şi valoroase. Titlul articolului lui Pierre Taminiaux, Manifestele ca gest poetic, sugerează cum nu se poate mai clar faptul că în discuţia asupra acestei forme de manifestare a avangardei, a dadaismului şi a lui Tristan Tzara, în particular, se accentuează dubla modalitate de existenţă a manifestului: ca „expresie a unui veritabil limbaj poetic”, dar şi ca „limbaj radical” ce se înscrie „într-un discurs critic” (p.21). Plasat sub semnul unei „îndoieli profunde asupra vieţii spiritului”, manifestul dadaist capătă un caracter ambiguu, întemeiat pe regimul lui de „anti-manifest”, realitate discutată convingător şi cu vervă de Hubert van der Berg (J’écris un manifeste …et je suis par principe contre les manifestes), Gr. Jounard (Les gaites de l’escadron), Marius Hentea (The Theory of the manifeste and the Tristan Tzara’s Manifeste Dada). Nu altceva ne comunică savurosul, subtilul şi savantul eseu al lui Şerban Foarţă, Oui-Da care glosează asupra unei etimologii imaginare a numelui „dada”, subliniind sensul lui de „dublu negativ-cu privire la alţii şi cu privire la sine” (I,354) într-un joc continuu ce antrenează cele două limbi în care a scris Tzara – franceza şi româna sau profundul sinteticul studiu semnat de Sylvano Santini, Art de la perception et l’histoire d’avant-garde: l’Intermedialité şi tot atât de esenţialul articol Sept propositions sur les avant-gardes, les machines et l’experimentation propus de Isabelle Krzywkowski. La rândul ei, tematica Spontaneitate şi continuitate în avangarda românească înregistrează un binevenit interes pentru relaţia tradiţie-dada, pentru „balcanism”, ca şi pentru un „dadaism valah” sui-generis (Ion Pachia-Tatomirescu, Avant-gardisme valaque ou modernisme extreme). Această relaţie specială cu tradiţia este văzută ca semn constitutiv al unui avangardism romanesc decelat de Ion Pop în articolul L’avanguardia romena e il futurismo şi identificat de alţi analişti la Tristan Tzara (Vasile Măruţă, Balkanisme chez Tristan Tzara, Aurel Rău, Glose Tristan Tzara), la Urmuz (Delia Rodica Moldovan, Dalla nascita artistica di Tristan Tzara al predadaismo di Bucartes-Gîrceni) sau la Vasile Voiculescu (Noemi Bomher, Vasile Voiculescu and the Romanian Avangard) .

Bogate în informaţii de toate genurile, pline de sugestii interpretative, de metodă şi înlesnind imaginarea unui tablou total al avangardelor europene, americane şi asiatice sunt secţiunile IV. Dadaism, Suprarealism şi alte „isme” şi VI. Avangarda şi aventurile modernităţii. Articole semnate de Mark Duchy (Poésie et révolutionn: Dada et l’avant-garde americaine), de Basarab Nicolescu (Stéphane Lupaşcu (1900-1988) et le surréalisme), de Delia Rodica Moldovan (Dal dadaismo al inismo), de Ovidiu Morar (The Romanian surrealism after the war), ca şi cele propuse de Roxane Dreve (L’avant-garde en Norvège et en Suède), de Petruţa Spânu (Christian Dotremont et Cobra), de Boris Marian (The Avant-garde of the Holy Land), de Fumi Tsukahara (Neo-dada et Arakawa: une histoire inconnue des avant-gardes japonaises ), de Elena-Cristina Giugal (Sots-art-Literary Movement) sau de Michael Finkenthal (A few observations about the XX-th century english and american avant-garde) de Ion Pop (l’avanguardia romena e il futurismo) şi de Georgeta Tchokakova (La conception généalogique des avant-gardes dans les littératures slave) oferă un material semnificativ pentru conturarea tabloului general al fenomenului despre care vorbeam mai sus. De asemenea, aceste lucrări, precum şi altele pe care, din păcate, nu le-am putut aminti aici, pot oferi specialiştilor suficiente imbolduri pentru rescrierea istoriei avangardei mondiale, ca şi pentru stabilirea unei terminologii care să reducă atât cât este cu putinţă prea marea abundenţă de termeni ce se folosesc astăzi în domeniu. O întreprindere dificilă deja sugerată de Marina Mureşanu Ionescu în articolul Dada est mort, vive dada!, ce-şi propune, printre altele, să pună în discuţie „cazul dada”(vol.I, 2010, p.292).

Dacă n-am adăuga aici lucrările de interpretare poetică a textului, de analiză intertextuală şi fenomenologică ar însemna să ignorăm una dintre componentele cele mai reuşite şi mai inspirate ale revistei. Punând în centrul poeticii dadaiste o „uimire programată”, Irina Mavrodin (vezi Exercice d’étonnement, I, 2010, p.365) pare să prefaţeze numeroasele analize la textele lui Tzara sau ale altor creatori avangardişti. Între acestea, analizele consacrate poemului Omul aproximativ (vezi Roger Cardinal, Comment lire ”l’Homme aproximatif”?, Mary Ann Caws, Structure and themes of Aproximate man”, Toader Saulea, Pour une approche anthropopoétique du monde:”l’Homme aproximatif” de Tristan Tzara, Liliana Foşalău, Tristan Tzara: l’Homme aproximatif (X). La poésie comme virtualité du dire et de l’écrit), sau poeticii avangardiste în general şi intertextualităţii (Benoit Delaune, Du „poème dadaiste” au „cut-up”: l’axe Tzara. Burroughs ou deux exemples de la destinée collage-montage dans la littérature du XX-e siècle, Ecaterina Grun, La tentation de la circularité chez Tristan Tzara et Benjamin Fondane, Carmen D. Blaga, Poetica marinettiana e „bozzetti quasi futuristi „ di Urmuz, Radu I. Petrescu, Notes sur les possibles cohérences d’un poème de Tzara saut blanc cristal) se detaşează atât prin lecturi aplicate şi lipsite de prejudecăţi pe textul avangardist, cât şi prin clara invitaţie de a citi poezie, dar cu o dispoziţie anume şi cu instrumente speciale.

Relevând, din multele şi variatele merite ale acestei reviste, ceea ce nouă, personal, ni s-a impus, am mai adăuga că studioşii de pretutindeni (care pot consulta numerele revistei în toate marile biblioteci ale lumii – în Franţa, SUA, Canada, Rusia, Polonia, Ungaria, Belgia, Japonia, Bulgaria) vor găsi în paginile ei informaţia necesară şi modele de apropiere a unui fenomen cultural care se declară, la modul radical, anti-cultural. Totodată, revista oferă sugestii pentru redactarea unei sinteze a avangardelor, o sinteză care, cum spuneam undeva, în această prezentare, să repună lucrurile la locul lor, printr-o lectură istorică onestă şi cu o terminologie clară şi admisă de întreaga comunitate ştiinţifică internaţională. Pentru cea din urmă operaţie, probabil, vor fi necesare cel puţin trei simpozioane sau congrese internaţionale, axate exclusiv pe problema terminologiei ştiinţifice din domeniu.

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>