Două volume de Felix Nicolau

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Felix Nicolau
Estetica inumană. De la postmodernism la facebook
Tracus Arte, Bucureşti, 2013

 

Fluturele-Curcan. Specii ameninţătoare (roman critic)
Karth, Bucureşti, 2013

 

„Scriu, deci enervez şi seduc” ar fi un moto al cărţilor lui Felix Nicolau Estetica inumană. De la postmodernism la facebook şi Fluturele-Curcan. Specii ameninţătoare (roman critic). Criticul enervează pentru că vorbeşte deschis despre păcatele mainstream-ului, a parti-pris-urilor şi a literaturii parvenite sau a literaturii aflate „în moarte cerebrală” şi cucereşte/seduce prin umor, dezinvoltură, ironie, originalitate – componente mixate cu multă erudiţie. În Estetica inumană dezbaterile se axează mai întâi pe „beizadelele postmodernismului”, vizând ciudăţeniile spectacolului cultural şi noile strategii de atac a cititorului/spectatorului. De această dată, în rol de actor principal e criticul literar. Criticul-moaşă, criticul-ursitoare, criticul solitar vs criticul de pluton, criticul fără Eva etc. sunt alterităţile pe care le pot adopta criticii şi care, meditează autorul, la intrarea în scară pot fi uşor împărţiţi în 2 categorii: prima categorie urcă mereu cu liftul deşi locuieşte la et. 1 şi a doua urcă pe scări chiar şi când „scriitorul le ţine deschisă uşa de la cabină liftului, unde îi aşteaptă o canapea din piele şi o frapieră cu şampanie”. Cum poate rata un critic sau cum poate rata un scriitor pur-sânge sau un universitar – sunt subiecte pe care Felix Nicolau le dezvoltă cu dexteritatea celui care-şi cunoaşte perfect breasla şi meseria. Dovezile clare că suntem în plin tempo al efectelor speciale şi a show-lui (câştigătoarea din acest an a Eurovisionului e cea mai recentă demonstraţie) se dezvăluie în galeria de manifeste literare nouăzeciste şi postdouămiiste: delirionismul, himerismul, deprimismul, fracturismul, utilitarismul, performatismul, chiar şi boierismul sau NU-NU-ismul, postmortimismul, noua sinceritate etc. Ţel înalt şi bătaie scurtă în unele dintre ele, dar, principalul, nerv şi atitudine faţă de actul scrisului şi de contextul cultural. Conectată la postmodernism, această reţea de link-uri transcende sau aboleşte sursa de curent, impulsionând noi circuite de idei. În fruntea cortegiului de manifeste se află caravana muzelor, uimind şi ea prin diversitate: muze teroriste şi muze terorizate, muze de casă, muze compensatorii, arhimuze şi antimuze, muze victimă, muze familiale, muze convenţionale, pragmatice etc. – acestea demonstrând personalitate şi eficienţă când nu sunt doar clişee muzeistice. De la muzele textuale, criticul trece la cele paratextuale şi organizatorice (copertă, titlu, prefaţă, postfaţă), cotizând fiecare dintre ele „la bursa poetică”. Cu cât inspiraţia e mai cu vlagă, cu atât fluxul creativ de pe copertă e mai puternic şi mai în rezonanţă cu produsul dintre coperţi. Şi cu cât infatuarea criticului e mai aprigă, cu atât blurb-urile (textuleţele de prezentare de pe coperta a patra) devin o mai strălucită strategie de „fraierire/derutare a cititorului/spectatorului tenace”.

După ieşirile pe podiumul critic, achiziţiile postmodernităţii sunt ciuruite de gloanţele dubiilor: „Dar oare a fost postmodernismul pe bune postmodernism? nu a fost el cumva un modernism în haine de scandal? Un binge night de week-end, iar în timpul săptămânii acelaşi modernism ţâfnos şi nedigerabil?”. Dincolo de dezbaterile teoretice despre reprezentările şi consecinţele postmodernismului, pledoariile care se impun ţin de originalitatea dar şi firescul literaturii, autorul încurajând mişcările energiei bio prin textele confraţilor scriitori. Pe dimensiunea virtuală este aplaudat blogul, cu puterea lui de inventivitate, libertate şi crearea circuitului liber de idei de la bloger la cititor şi vicevérsa. Aceeaşi capacitate de antrenare a cititorului în spaţiul interactiv de receptare a operei literare e la îndemâna ficţiunii hipertextuale şi în final – a facebookului: „Niciodată nu s-a observat mai bine ca pe FB lipsa de spectaculozitate a literaturii, ba şi a culturii canonice”. Spectaculozitatea literaturii se cultivă şi prin exerciţii de creativitate, cum ar fi Poetry slam – o punere în aplicare a credinţei lui Felix Nicolau că scriitorul trebuie „umanizat” şi cititorul captivat, sedus prin colaborarea directă dintre ei. Competiţia în care autorii îşi citesc operele (lor sau străine) apoi sunt evaluaţi de un juriu ales de public e descendentă din Occident şi a cunoscut o tradiţie şi în România. Astfel de performance-uri a moderat chiar Felix Nicolau (în colaborare cu Andrei Ruse şi Gelu Vlaşin), iar imaginile de la Ringul de vorbe se mai pot găsi şi acum pe youtube.com. Ultima propunere a cărţii – strategiile de creative writing sunt o provocare pentru însuşirea meseriei în aspectele ei fundamentale: creativitate, improvizaţie, spontaneitate, fantezie – criterii esenţiale pentru o literatură umană. Când însă o literatură devine inumană? Când este supusă „slăbiciunilor de caracter ale speciei noastre”.

Discuţia despre cât de ameninţătoare sunt slăbiciunile speciei, transformând-o într-o faună hibridă şi ridicolă (de fluturi şi curcani sau fluturi-curcani) continuă în următoarea carte a lui Felix Nicolau Fluturele-Curcan. Specii ameninţătoare. Figurile sunt uşor depistabile, iar definiţiile – de un deliciu rarisim: „Curcanul este o pasăre de talie mare, originară din America, domesticită cu premii literare încă din timpul aztecilor. În timpul împărecherii, în vederea formării găştilor literare, culoarea pielii capului şi gâtului devine albastru şi roşu aprins, masculul desfăşurând coada în formă de evantai. Femelele desfăşoară doar sunete guturale: glu-glu-glu! Şi recită cu gravitate ce le vine la îndemână, pe sub aripi. Specie hipersensibilă, curcanii pot să sufere atacuri de cord sau de panică. În timpul unor teste ale avioanelor U.S. Air Force, s-a constatat decesul a mai multor curcani din zonă, din cauza atacurilor cardiace. Remediul este aplicarea de laude şi aplauze în zonele tumefiate”. Dacă curcanul este o fiinţă atât de fragilă, în cazul fluturelui situaţia e şi mai delicată. Pentru ca aceste vietăţi să nu ajungă în lista păsărilor rare, pe cale de dispariţie, Felix Nicolau propune abordarea lor cu umor şi ironie, fără pic de maliţiozitate şi violenţă. Şi cred că are dreptate.

NINA CORCINSCHI

1 Comentariu

  1. M-a uns pe suflet micuta „recenzie!”

    Răspunde

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>