Hypertextul: avantaje şi dezavantaje (idei pentru un manifest)

Advantages of hypertext (i.e. online communication) are the following: significant increase of information size, growth of public informing level, interrelating data (by means of links), free access to various information sources , any user’s possibility to produce text online, global communication (with anybody, anytime, anywhere), intensified socialization, interactive public, social recognition, promoting associative, creative and critical thinking, awareness and recognition of cultural diversity, intensified involvement in social problems, increased democracy (by means of online public voting) etc. Most disadvantages of hypertext are those of Internet or of modern technologies: lost identity, manipulated public opinion, excess of advertising, psychological disorder, broken relations, computer addiction etc.

Keywords: hypertext, links, interactive public, modern technologies.

 

“Nous avons parlé toute notre vie en hypertexte, sans le savoir”
Jacque Anis
citându-l pe Theodor Nelson
citându-l pe Vannevar Bush…

 

Subiectul prezentului studiu stăruia în capul nostru de mai mult timp: am auzit, în conversaţiile cu colegii, numeroase temeri şi rezerve legate de potenţialul a ceea ce numim hypertext electronic. Multe veneau din partea persoanelor care nu se au de bine cu noile tehnologii, altele – din partea celor care nu se mai pot lipsi de acestea. Le dăm dreptate şi unora, şi altora, deoarece parcurgem deocamdată etape (totuşi) timpurii ale webului (implicit hypertextului pe care webul se bazează), cu toate că cele 2 decenii de când a devenit bun pentru publicul larg înseamnă pentru societatea informaţională actuală mai mult decât câteva epoci adunate la un loc.

Hypertextul, căci voi mai continua să vorbesc despre el [Ungureanu 2014] este textul generaţiei de mâine. Poate nu se va numi tot hypertext, dar, cu siguranță, se va caracteriza prin trăsături fie total diferite (revoluţia textului înseamnă hypertext), fie augmentate faţă de cele considerate ascunse, nemanifeste la propriu, deci latente, ale textului de hârtie. Vorbim aici despre textul care rămâne tipărit pe foi definitiv, odată şi pentru totdeauna, până uzura muzeelor sau bibliotecilor îl va descalifica ca text lizibil, pus faţă în faţă cu textul „de generaţie nouă”, care dintr-odată nu mai stă nemişcat, ci devine un produs supertehnologizat, cu butoane, manivele, lumini, voci, care activează toate simţurile umane pentru o mai bună receptare şi conştientizare.

Hypertextul s-a născut, ca idee, pentru prima dată, într-o maşină denumită MEMEX, în 1945, creată de Vanevar Bush – pentru a extinde memoria umană, care este mult prea redusă din punctul de vedere al capacităţii de reţinere a informaţiei. Cu toate acestea, până în prezent, hypertextul nu a extins-o decât foarte puţin, tot maşinile inteligente fiind cele care au devenit mai deştepte şi mai productive decât memoria umană. După unii cercetători, vorbitorii unei limbi reproduc cel mai frecvent micro- și minitexte, pot parafraza miditexte, dar nu pot reproduce maxitexte (oral!) din cauza că memoria de scurtă durată (imediată) nu poate fi încărcată cu mai mult de 669 de cuvinte. Dincolo de cele cca 700 de cuvinte, textul se uită, nu se mai memorizează [Korbut 2005].

Hypertextul este un concept de bază al webului, iar Internetul nu ar spune azi prea multe fără web. Webul se bazează pe hypertext, iar hypertextul – pe hyperlinkuri.

Hypertextul se găseşte şi în formatul tipărit: în Biblie, în enciclopedii, glosare şi dicţionare, cărţi medicale şi acte legislative cu amendamente, cataloage şi ghiduri de călătorie, cărţi de bucătărie şi reviste stiinţifice, în rezumate şi indexuri etc.

Hypertextul permite navigarea prin alte documente fără a părăsi documentul-mamă. Documentele sau textele-fiice se află la distanţa de un clic pe link efectuat cu ajutorul mouse-ului. Primul şi cel mai important avantaj este acela de a furniza linkuri-legături către alte texte, care sunt în esenţa lor: citate, precizări, definiţii, imagini, dezvoltări, paranteze, informaţii enciclopedice, ilustrări, note de subsol, trimiteri sau referinţe încrucişate, comentarii, indici sau indexuri (deci paratextul) etc.

Hypertextul şi hypermedia reprezintă o nouă etapă în istoria cărţilor şi a bibliotecii. Aşa cum şi-a imaginat Borges biblioteca ca pe locul paradisului, biblioteca Internetului de azi ajunge să fie un fel de rai al cunoştinţelor („Biblioteca o să dureze mai departe: iluminată, solitară, infinită, inutilă, incoruptibilă, secretă” [Borges 2002: 221]). Dar şi o Bibliotecă Babel a societăţii informaţionale [Johnny, online]. Cu toate acestea, iadul, care se poate afla ascuns în interiorul lui, poate fi una din experienţele culminând cu dezagregarea, depersonalizarea etc.

Hypertextul reprezintă textul (sau totalitatea textelor) situate(e), în ierarhia şi în evoluţia textelor, deasupra, mai departe, dincolo de textele care au un format obişnuit, de tipar. Cu toate acestea, textul de tipar încă nu poate fi trimis la lada de gunoi a istoriei textelor, acesta constituind un extrem de valoros produs cultural, cu tradiţii încetăţenite şi înrădăcinate adânc în conştiinţa şi deprinderile lumii moderne.

Hypertextul este, în cea mai largă accepție, un text în text în text în text şi aşa la nesfârşit… Cu toate acestea, doar tehnologiile informaţionale pot revela asemenea încadrări, structuri reticulare, arhitecturi megatextuale, solicitând memoria digitală; memoria umană le trece rapid în uitare.

Hypertextul este eticheta unui text hyper, adică un text excesiv de mare, mult, încărcat, dotat… – iar tot ce e excesiv este ceva care depăşeşte limitele şi normele instituite de o anumită tradiţie. Cu toate acestea, simpla existenţă a acestor caracteristici nu face textul mai bun, căci nu tot ce e mare, mult, încărcat, dotat… e şi de calitate. La un moment dat, tot ce e hyper poate degenera într-o hypertrofie.

Hypertextul are o importanţă din ce în ce mai mare în ştiinţele informării, deoarece reprezintă un nou mod de a înţelege cunoaşterea, care permite eliberarea de organizarea disciplinară. Interrelaţionarea informaţiilor (datelor) cu ajutorul linkurilor este una din cele mai importante revoluţii în societatea cunoaşterii. Cu toate acestea, războiul informaţional este şi el o urmare a libertăţii, a transparenţei şi democratizării prea puternice, or, se ştie, „cine deţine informaţia, deţine controlul”.

Hypertextul este un text nonlinear. Majoritatea textelor tipărite pe hârtie au fost şi sunt construite linear, adică pentru a fi citite cap-coadă. Însă multe dintre textele artistice au fost concepute pentru a fi citite sau parcurse anume nelinear: în spaţiul online, acest principiu al nonlinearităţii, altădată sporadic şi marginal – devine unul de bază, chiar dacă mişcarea prin „grădina cu poteci ce se bifurcă” [Borges 2002: 222-227] (= linkurile) este opţională, nicidecum obligatorie (Să ne amintim: „Las mai multor viitoruri (nu tuturor) grădina mea cu poteci care se bifurcă”, unde „timpul se bifurcă la nesfârşit în nenumărate viitoruri” [Borges 2002: 225]). Nonlinearitatea se mai numeşte tabularitate [Florea 2009: 177-196]. Cu toate acestea, deşi deschide o infinitate de drumuri, cărări sau poteci, nonlinearitatea poate obosi şi chiar deranja. Unii utilizatori vor încerca să meargă pe toate, rând pe rând, riscând să nu ajungă nicăieri, alţii nu vor putea să aleagă şi vor abandona drumul cunoaşterii, alţii vor porni pe una, se vor răzgândi şi se vor întoarce şi o vor lua de la capăt.

Hypertextul, în „forma sa pură”, este cel conceput tabular, numeric, matematic, geometric, reprezentabil prin formule, grafuri, tabele etc. Ceea ce se oferă vederii utilizatorului (nu programatorului!) pe monitorul computerului este de fapt textul cu care ne-am obişnuit mai mult sau mai puţin asemănător cu cel tipărit. Programatorul elaborează şi vede un cu totul alt text îndărătul lui, aproximativ astfel, într-un limbaj al informaticii, informatizat:

html-text

http://www.gingko.ch/cdrom/Weigel_20Sigrid.asp

Hypertextul nu înseamnă adunare progresivă sau unire întâmplătoare de texte, ci sortare şi legare de texte după principii semantice: texte aranjate pe anumite axe paradigmatice şi sintagmatice, texte care completează sau exclud, ilustrează sau se contrazic etc. Cu toate acestea, se vor găsi şi destule hypertexte din adunătură, fără triere, bizare şi chiar schizofrenice (pierderea contactului cu realitatea, disocierea spiritului, idei delirante şi halucinații).

Hypertextul desface sensul în numeroase sensuri, renunţă la dictatul sau teroarea sau dogma sensului unic (obiectiv şi absolut) şi multiplică subiectivitatea sensului/sensurilor (cuvintelor, frazelor, textelor). Cu toate acestea, multitudinea de sensuri adesea împiedică comprehensibilitatea şi nu contribuie la progresul înţelegerii.

Hypertextul, în definitiv, desemnează comunicarea în general (spaţiul online o atestă mai bine decât cel bidimensional, al hârtiei) [Lévy 1991]. Actualmente, are loc o comunicare de nivel global (cu oricine, oricând, (de) oriunde). Ea permite socializarea intensă, interactivitatea maselor, recunoaşterea socială, înţelegerea şi conştientizarea diversităţii culturale, implicarea mai puternică în problemele societale şi de mediu, creşterea gradului de democratizare prin votul popular online etc. Cu toate acestea, comunicarea online nu o poate substitui pe cea reală, iar dacă şi o substituie frecvent, e o comunicare de gradul doi faţă de cea reală (mediată de tehnologii).

Hypertextul înseamnă colaborare între semnatarul textului (autorul) şi cititorul sau cititorii acestuia (consumatorii textelor); colaborare (interactivitate) manifestă în întrebare/răspuns, comentariu, opinie exprimată public sau particular. Cu toate acestea, exprimarea publică a unui punct de vedere diferit de cel al autorului nu este întotdeauna salutată.

Hypertextul înseamnă suprasarcină, mişcare, dinamism al sensului, al textului – „o dialectică a ideilor”, mobilitate în spaţiul textelor conectate între ele prin intermediul linkurilor. Cu toate acestea, suprasarcina poate genera teamă, neîncredere, oboseală.

Hypertextul oferă o multitudine de faţete ale aceluiaşi obiect textual, deci multidimensionalitate, spaţialitate, legături-intersecţii vizibile şi accesibile instantaneu. Cu toate acestea, examinarea şi utilizarea tuturor dimensiunilor cade în superficialitate.

Hypertextul încurajează gândirea critică, permiţând posibilitatea de a adăuga comentarii la textele postate. Din 1989, de când Tim Berners-Lee a lansat ideea webului, acest lucru a devenit la îndemâna tuturor. Cu toate acestea, devenind mai polemici, devenim şi mai nerăbdători în a-i asculta pe alţii, uităm să ascultăm. Audiatur et altera pars!

Hypertextul se instituie într-o religie, mitologie, ideologie, apologie. „Antropologizarea, beletrizarea, ţeserea în jurul hypertextului a unor legende, metafore, simboluri şi pilde nu înseamnă neapărat profanarea hypertextului” [Козлов online] – înseamnă umanizarea unui concept al tehnologiilor. De aceea hypertextul este considerat o hiperbolă. Unii cercetători, de exemplu, [Meyrowitz 1992], se întreabă, cu ironie, dacă fiind o hypermetaforă – regina metaforelor – , hypertextul nu cumva reduce şi colesterolul. :)

Hypertextul sporeşte gândirea asociativă. Linkurile oferă acces la informaţii într-un mod asemănător cu modul nostru de gândire (asociativ) sau, cel puţin, de o manieră personalizată (fiecare activează câte linkuri vrea, în ordinea pe care el însuşi o alege).  Cu toate acestea, asocierile prea intense pot distanţa cercetătorul de obiectul cercetării.

Hypertextul permite posibilitatea de a naviga rapid printr-o masă enormă de informaţii, care pot fi găsite imediat, în varii formule şi formate. În acest scop, al navigării „uşoare”, este nevoie de însuşirea geografiei spaţiului, altfel spus geo-hypertextul [Gazel, online]. Cu toate acestea, există riscul să nu se găsească cele mai obiective informaţii, ci să fie reutilizate primele întâlnite în timpul navigării (riscul re-utilizării primei afişări pe Google, de exemplu).

Hypertextul permite economisirea spaţiului prin eliminarea necesităţii de a înşirui şi duplica date. Se poate crea un hyperlink la oricare din aceste date. Cu toate acestea, economia ne obligă să intrăm pe altă uşă la informaţie.

Hypertextul oferă un grad înalt de libertate şi un acces în cea mai mare parte liber la multitudinea de informaţii. Cu toate acestea, cine întrece măsura are de suferit: libertatea excesivă e vătămătoare; de prea multă, te poţi pierde şi nu ştii ce sa faci cu ea, întocmai ca ţiganii din nuvela „Vasile Porojan” a lui Alecsandri. De aceea e nevoie de alfabetizare digitală continuă.

Hypertextul este un text dinamic, care poate fi urmărit chiar în timpul facerii/elaborării lui în format online, cu toate variantele, versiunile, omiterile, corectările, modificările sale etc. Cu toate acestea, afişarea şi înconjurarea textului final cu toate versiunile de lucru creează un supratext greu de digerat, de cuprins cu ochii, de reţinut, de operat.

Hypertextul amplifică creativitatea utilizatorilor săi; această capacitate se datorează atât posibilităţii de a crea hypertexte prin inserarea linkurilor către alte texte, atestând capacitatea de legare (unire, ţesere), precum şi prin crearea condiţiilor de generare de conţinut nou, sensuri noi, cuvinte noi, genuri noi – interacţiunea şi dinamismul cu care acestea circulă obligă utilizatorul la şi mai multă prezenţă şi interactivitate. Cu toate acestea, o înclinaţie prea puternică pentru creativitate distruge regula, norma (necesare pentru comunicare), care dau o anume stabilitate şi siguranţă şi deşi hypertextul presupune o activitate extrem de susţinută, implicată, aceasta e adeseori ineficace.

Hypertextul are doar existenţă virtuală (este şi nu este), adică nu poate funcţiona cu adevărat decât în spaţiul online, nicidecum în spaţiul bidimensional al paginii tipărite. El are nevoie cel puţin de tridimensionalitate, dacă nu chiar de mai multe dimensiuni. Cu toate acestea, un text tipărit e mai uşor de examinat şi analizat.

Hypertextul se ţese necontenit la nivel global de către toţi… hypertextualiştii, fără ca aceştia să conştientizeze procesul, prin accesarea linkurilor. Cu toate acestea, globalizarea are şi efectul negativ al hiphologiei (de a ne îneca în propriile secreţii textuale (Roland Barthes).

Hypertextul, ca orice text, este citabil, deci poate fi reprodus, deveni discurs repetat – diferenţa faţă de un text tipărit constă în uşurinţa cu care acesta poate fi citat, fără a mai fi nevoie de scrierea lui repetată, literă cu literă; fragmente sau hypertexte întregi pot fi reproduse întocmai printr-un simplu insert (marcare fără ghilimele) şi replasate în alt(e) text(e). Cu toate acestea, ciitaţionalitatea (citabilitatea) merge mână în mână cu plagiatorismul, favorizează furtul datelor identitare (al identităţilor), dar şi al producţiilor textuale de autor. Hypertextul creează o puternică dorinţă de a insera textele prin tehnica copy-paste, ceea ce duce la plagiat.

Hypertextul este granular, alcătuit din multe alte texte conectate între ele, este deci fragmentar, dezmembrabil în fractalii. Fiecare fragment, la rândul său, poate fi legat de o mulţime de alte texte, de imagini, de documente video sau audio (multimedia) etc. Fragmentarismul însă desemnează limitele unor texte, deci locul unde acestea se „rup” – iar rupturile, marginile, limitările sunt locurile care întrerup linearitatea (linia continuă) a textelor. Cu toate acestea, fiind vizibil fragmentar, megatextul lumii nu poate fi văzut în totalitatea sa.

Hypertextul este lichid, instabil, variabil, modificabil, dinamic, mişcător etc. Întocmai ca şi în text (prin lectură), nu poţi intra în acelaşi (hyper)text de 2 ori, ci doar o dată. Unele tipuri de hypertexte, utilizatorul este cel care le poate modifica după bunul său plac. Îl poate chiar lichida. Liquid-a. Cu toate acestea, lichiditatea sa sporeşte gradul de inconsistenţă, sensul devine lichid şi el, greu operabil.

Hypertextul este seducător prin vizibilitatea sa, care atrage cititorul prin toate mijloacele: generarea continuă de către orice utilizator a textelor în format online, „împănarea” cu lumini (linkuri) şi culori, imagini (video) şi sunete (audio), adaosul de semne noi digitale statice sau dinamice, interactivitatea cu utilizatorul prin posibilitatea adăugării comentariilor, dotarea cu instrumentar de lucru independent şi personalizat cu hypertextul etc. Cu toate acestea, schimbarea prea rapidă a bliţurilor textuale, reţinerea de scurtă durată pe retina ochiului sporesc senzaţia de efemeritate a hypertextului şi cresc nevoia de… tipărire, pentru a crea impresia de intrare în posesiune, deţinere de text.

Hypertextul este un labirint. Nu are centru, margini, început sau sfârşit, are deschideri şi intrări şi ieşiri infinite. Navigarea progresivă din link în link în căutarea sursei necesare pot transforma conexiunile într-un adevărat labirint. Cu toate acestea, „efectul labirintului” este devastator, rătăcitor. Hypertextul comportă riscul de a te pierde în el şi te face să revii la meniu, la prima pagină, la început şi chiar poate să reparcurgi acelaşi traseu. Hypertextul poate duce la deconcentrare, la distragerea atenţiei.

Hypertextul este cumulativ, integrabil, neselectiv, eterogen, ca şi lumea reală. Cu toate acestea, sistematizarea şi ordonarea nu se instaurează stihiinic, doar programat.

Hypertextul este al tuturor şi al nimănui (anonim): poţi fi în el Tu sau Altul, cu numele tău sau cu numele oricui, te poţi dedubla sau multiplica la nesfârşit. Cu toate acestea, anonimicitatea poate lipsi de responsabilitate şi de bun-simţ.

Hypertextul este locul jocului semnificanţilor, al carnavalului, al amestecului grotescului cu sublimul, locul multitudinii şi democratizării sensurilor, al calambururilor şi ambiguităţilor. Cu toate acestea, senzaţia de joc continuu, de căutare a sensului pierdut/adăugat, modificat, reluat poate sfârşi în gratuităţi. De asemenea, hypertextul poate hrăni utilizatorul cu dezinformaţii sau cu numeroase informaţii irelevante, dubioase sau de mâna a doua.

Hypertextul oferă o avalanşă de informaţii cercetătorului. Cu toate acestea, creşterea exponenţială a volumului de informaţii nu duce automat la creşterea gradului de informare şi nici la creşterea gradului de inteligenţă şi cunoaştere. Fiind prea multă, blochează utilizatorul, în speţă cercetătorul – el nu mai ştie ce caută cu adevărat. La toate acestea se mai adaugă şi efemeritatea informaţiei. Dependenţa de computer înseamnă, în definitiv, dependenţa de un anumit tip de informaţie. Atacul cu informaţie se mai poate manifesta şi în publicitatea agasantă, diferite forme de spam (gunoi informaţional), multiplicarea redundantă şi chiar canceroasă a informaţiei etc.

Hypertextul păstrează linkurile active la copierea lor în alt parte de pe Internet (fie document word, Facebook sau e-mail). Hypertextul economiseşte spaţiul – este suficientă indicarea adresei-link fără a insera întregul text la care se face trimitere.

Hypertextul obligă utilizatorul să fie activ, obligă la învăţare colaborativă. Mai mulţi utilizatori (numeroşi!) pot folosi concomitent acelaşi text sau hypertext, acelaşi link, aceleaşi operaţiuni, aceleaşi trasee şi chiar aceleaşi rătăciri – o carte tiparită nu poate fi împărţită mai multor cititori în acelaşi timp.

Hypertextul se distinge prin simplitate şi accesibilitate, uşurinţa de a utiliza, a accesa lnkuri şi a crea linkuri noi. În acest scop nu sunt necesare abilităţi de „programare” pentru a fi capabil să generezi hypertexte.

Hypertextul are un limbaj de programare – HTML (Hypertext Markup Language) care este foarte uşor de învăţat şi de utilizat. Are două componente – una: tehnică de organizare a textului/textelor, alta: textul propriu-zis creat în baza acestei tehnici.

Hypertextul a revoluţionat maniera de lectură a unui text: el oferă diferite nivele de lectură – vrei citeşti notele-linkurile, nu vrei – nimeni nu te obligă. El reţine la suprafaţă doar esenţialul, ascunzând îndărătul linkurilor suplimentarul. Hypertextul nu a uşurat lectura de pe ecran, poate chiar a împovărat-o, solicitând mai mult ochii în faţa unui ecran, dar a uşurat enorm scrisul pentru cei care doar apasă o tastă pentru o literă sau o tastă-două pentru a copia un text de un volum impresionant. Hypertextul nu este un miracol pentru scriitura din ecran, dar este un sistem care a facilitat enorm procesul.

Hypertextul este o metaforă a învăţării, a cunoaşterii, a gândirii umane. În plus, când tehnologia contemporană este electronică, minţile noastre devin ele însele reţele ce pulsează de idei. Hypertextul facilitează învăţarea interdisciplinară. Textul calculatorului este o reţea dinamică de relaţii, iar fiecare cale prin intermediul rețelei definește o ordine, o interpretare și o semnificație în funcție de un anumit cod. Cu toate acestea, hypertextul poate duce la un fel de lene intelectuală – maşina gândeşte pentru om.

Hypertextul permite buna interactivitate şi gestionarea bună a referinţelor, precum şi verificarea imediată a referinţelor electronice din sursele ştiinţifice sau nonştiinţifice, ceea ce este excepţional. De asemenea, hypertextul favorizează colaborarea utilizatorilor pentru actualizarea rapidă a datelor. Cu toate acestea, nu întotdeauna se găsesc cei care să-l actualizeze continuu.

Hypertextul dezvoltă subiectul în varii forme: în formă de stea (Julia Kristeva, Samuraii), de pânză de paianjen (R. Barthes), de hexagon (J.L. Borges), de rizom (J. Deleuze şi F. Guattari), de meandre, sinuozităţi… Cu toate acestea, nu oricine le poate parcurge cu plăcere, şi în cunoştinţă de cauză.

Hypertextul este gratuit! Aproape gratuit, având în vedere că serviciile de acces la Internet nu sunt deocamdată fără plată. Cu toate acestea, el costă enorm în economia cunoaşterii.

Hypertextul oferă libertatea creării şi accesării hyperlinkurilor. Mai mult: el indică linkurile deja parcurse, accesate, vizitate (prin culoarea modificată faţă de cea a linkurilor care sunt în aşteptare). Datorită linkurilor, este posibilă indexarea oricărei pagini web prin intermediul motoarelor de căutare. Cu toate acestea, o deschidere şi o permisivitate atât de largă creează şi o lipsă de discernământ la alegerea grâului de neghină.

Hypertextul, din cauza capacităţii de seducere a linkurilor, incită la digresiuni (abateri de la subiect, favorizând excursul). Cu toate acestea, existenţa unui hyperlink este o invitaţie tacită la accesarea lui, ceea ce înseamnă ruperea coeziunii şi coerenţei liniare. Este dificil a menţine coerenţa textului, tot din cauza linkurilor.

Hypertextul e textul generaţiilor de mâine, un produs pentru utilizatori competenţi, versaţi, cu gândire ramificată. Lorenzo Soccavo consideră că tipa­rul va funcţiona încă mult timp pentru incunabule şi manuscri­se, dar producerea de cărţi noi va opta, inevitabil, către edita­rea numeri­că. Aşadar, destinul cărţilor pe hârtie va repeta destinul incu­nabulelor după apariţia tipo­grafiei lui Gutenberg: vor circula încă, dar vor deveni tot mai rare. Potrivit lui Soccavo, dezavantajul principal al cărţii tipărite ţine de convi­vialitate: „Astăzi, simplul fapt că textul tipărit nu este hypertext, că punând degetul pe un cuvânt nu obţinem definiţia lui, traducerea etc. îl descalifică” [Gheorghe, online]. Cu toate acestea, nu putem descalifica totul delaolaltă.

Hypertextul, aduce, pentru literatură, un avantaj nesperat: acela ca cititorul să aibă întreaga literatură a lumii la un singur click distanţă. Literatura hypertextuală este un nou tip de scriitură – cooperantă cu cititorul. Având-o atât de aproape, cititorul nu mai rămâne unul pasiv, el devine coautor prin implicarea sa în poietica/facerea ei. Aşadar, destinul literaturii nu mai aparţine definitiv scriitorilor în sensul tradiţional; co-scriitor poate deveni oricine, poate deveni ciberscriitor [Ciberliteratura online]. Cu toate acestea, talentul scrierii operelor de calitate rămâne valabil şi într-o lume nouă, digitală.

Hypertextul, orice hypertext (!) este un text, dar nu orice text este şi hypertext (electronic). Hypertextul, în principiu, la această etapă a dezvoltării tehnologiilor informaţionale, ar putea fi transformat în text linear. Cu toate acestea, linearizarea prin trecerea acestuia pe format tipar va distorsiona adevărata natură nonlineară a acestuia. Hypertextul nu permite, în cazul că se imprimă pe hârtie conţinutul, să păstreze linkurile active, calitatea lor cea mai importantă dispare odată cu ieşirea in spaţiul online.

Hypertextul nu oferă imaginea ansamblului, din cauza volumului prea mare. Singura posibilitate de a-l vedea sunt grafurile cuvintelor, dar, cu toate acestea, ele nu constituie decât o palidă imagine a ceea ce ar putea însemna grafurile hypertextuale.

Hypertextul, mai exact hyperlinkul-adresă url este foarte exact şi chiar pretenţios: pierderea doar a unui semn constitutiv al unul link anulează momentan validitatea adresei documentului din spaţiul online. De exemplu, linkul-adresă al prezentului articol este www.metaliteratura.asm.md/hypertextul-avantaje-si-dezavantajeidei-pentru-un-manifest. Nu va putea fi găsit online, dacă se va pierde o literă din el. Cu toate acestea, va putea fi găsit cu ajutorul altor căutări (numele autoarei, câteva repere din titlu etc. – deci poate fi recuperat, la nevoie).

Hypertextului i se pot reproşa şi alte deficienţe, care nu sunt neapărat ale lui. În spaţiul online, nu în ultimul rând, datorită accesării facile a datelor, se declanşează şi alte dezavantaje cum ar fi: hakerismul, infracţionalitatea cybernetică, manipularea şi hărţuirea oamenilor, escrocherismul online etc.  

Hypertextul poate crea un anumit tip de dependenţă – o putem numi simplu dependenţă de computer, dar ea este creată implicit de uşurinţa cu care sunt accesate informaţiile, care generează, ca şi lectura, o foame continuă de ele, hrănirea cu informaţie naşte un fel de bulimie informaţională. De asemenea, stabilirea extrem de uşoară a legăturilor (inserarea linkurilor la orice cuvânt, text etc., de exemplu) poate degenera într-un fel de manie sau megalomanie; excepţie fac anumite tipuri de texte bune pentru analize lingvistice, să zicem. Aşadar, accesările facile, hypertextele încărcate pot naşte dezechilibre psihice, psihoze, ruperea de realitate, frustrări, angoase, narcisism, sociopatii, obsesii, dependenţă de recunoaşterea celorlalţi etc.). Cu toate acestea, nu neapărat computerul este cel care le generează.

Hypertextul este fundamental necesar la elaborarea sistemelor informatice ca acestea să funcţioneze interoperabil. În acest scop deosebit de importante sunt glosarele şi dicţionarele cu termeni definiţi exact, pentru a se evita problemele de standardizare şi compatibilitate şi chiar probleme de mentenanţă a serviciilor de reţea.

În prezentul (hyper)text se pot întrezări, da, se pot întrezări o parte din avantajele şi dezavantajele descrise mai sus.

În final, un citat (în traducerea noastră) care elogiază HYPERTEXTUL:

„Hypertextul este o ameninţare mortală pentru flecari, vorbăreţi şi iubitorii de rumegături verbale.

Hypertextul este necesar ca un mijloc economic de diseminare a cunoştinţelor. Hypertextul ca şi cum „închide” tema. Un articol tematic se transformă într-unul enciclopedic.

Hypertextul este bun datorită stilului său lapidar (linkul este o indicaţie de culoare) şi utilităţii sale, deoarece hyperlinkul este întotdeauna la îndemână.

Hypertextul trebuie să se citească profund (incisiv, tăios, temeinic, subcutanat (въедливо – adverb rusesc cu sensul de ’corosiv’, acid care mănâncă metalul), deschizând fiece hyperlink. A-ţi verifica cunoştinţele este întotdeauna folositor, niciodată de prisos şi niciodată târziu.

Hypertextul trebuie creat „въедливо”, plasând toate linkurile posibile. Trântorii fug de o astfel de activitate ca diavolul de tămâie, răspândind falsuri despre hypertext.

Hypertextul nu este deloc o dulceaţă! Nu este obligatoriu să-l iubiţi. Dar iată să-l utilizaţi trebuie. Şi încă la maximum! Pentru că orice text poate fi transformat într-un hypertext.” [Вергасов online].

Din mulţimea de dezavantaje descrise mai sus, două dintre ele privesc nemijlocit hypertextul: (1) suprasarcina cognitivă (atacul cu informaţie) şi (2) dezorientarea în spaţiul online, numit şi labirint informaţional din cauza mulţimii de linkuri (deshideri infinite către alte informaţii). Pentru ca balanţa să încline tot mai mult în favoarea avantajelor, deosebit de importantă este facilitarea căilor de navigare în spaţiul hypertextual.

Concluzii. Hypertextul, ca orice altă tehnologie, cu impact uriaş în dezvoltarea umanităţii, se caracterizează atât prin numeroase beneficii şi oportunităţi demonstrate cu prisosinţă de tehnologiile infocomunicaţionale, cât şi prin deficienţe şi probleme de diferită natură. Acestea nu reprezintă decât cele 2 feţe ale aceleiaşi monede: plasate în acelaşi context, contradicţiile generează, dialectic, evoluţia. Să sperăm că, într-un viitor nu prea îndepărtat, avantajele hypertextului vor depăşi în mod clar dezavantajele hypertextului. ŞI TOTUŞI sau, autocitându-ne cu citatul cel mai frecvent al prezentului manifest, CU TOATE ACESTEA, hypertextul rămâne a fi un mare concept.

 

  1. Bibliografie:
  2. Jacques Anis, L’hypertexte comme hypermétaphore, in: Linx [En ligne], 40 | 1999, mis en ligne le 21 septembre 2012, consulté le 13 octobre 2014; http://linx.revues.org/798; http://linx.revues.org/798#tocfrom1n3
  3. J.L. Borges, Biblioteca Babel, in: Opere 1, Bucureşti, Ed. Univers, 2002; se găseşte şi la adresa: http://mindporn.org/carti/biblioteca-babel-universul-si-borges/
  4. J.L. Borges, Grădina potecilor ce se bifurcă, în: Opere 1, Bucureşti, Ed. Univers, 2002.
  5. Ciberliteratura; http://culturadigital.br/ciberliteratura/
  6. Marie-Laure Florea, Tabularité: des textes aux corpus, in: Corpus, 2009, nr. 8, p. 177-196; http://corpus.revues.org/1792#tocfrom2n9.
  7. Gazel, Hervé, Hypertexte et géographie http://cybergeo.revues.org/5497
  8. Mircea Gheorghe, Internetul şi cartea – doi fraţi inamici; http://www.paginiromanesti.ca/2013/02/15/internetul-si-cartea-doi-frati-inamici/
  9. Virgil Johnny, A Biblioteca de Babel: uma metáfora para a sociedade da informação; http://www.dgz.org.br/ago07/Art_04.htm
  10. Pierre Lévy, L’hypertexte, instrument et métaphore de la communication, in: Réseaux, 1991, vol. 9, nr. 46-47, p. 59-68; http://www.persee.fr/web/revues/home/prescript/article/reso_0751-7971_1991_num_9_46_1831
  11. Norman Meyrovitz, Hypertext – Does It Reduce Cholesterol, Too?, in: Nyce, James m. & Kahn, Paul D. Vannevar Bush and the Mind’s Machine: From Memex to Hypertext, Academic Press, San Diego, 1991.
  12. Elena Ungureanu, Dincolo de text: hypertextul. Arc, 2014.
  13. Андрей Козлов, Мой Гипертекст; http://www.proza.ru/2013/02/05/883
  14. А.Ю. Корбут, Текстосимметрика как раздел общей теории текста. Диc. … канд. филол. наук. Барнаул, 2005.
  15. Вергасов Фатех, Гипертекст – инструмент критика; http://www.pseudology.org/webmaster/HiperText.htm.

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>