Iulian Ciocan, publicistica realităţii de lângă noi

NINA CORCINSCHI
Institutul de Filologie al AŞM

Abstract
The perspective Iulian Ciocan writes from at Free Europe is that of an ordinary man with his everyday issues. Everything that annoys the eye, ear or common sense of a citizen is criticized by the publicist. Litter on the streets, market vendors’ tricks which imitate the deals of „big businessmen”, politicians’ moral decay, the image of a city that does not believe in anything any more are the recurrent topics of Iulian Ciocan’s publicistics. Like in his novels the author intends to draw a picture of Bessarabian transition in its multiple aspects, with its abysses and hopes (vague ones!). His attention is drawn towards the detail which is hard to identify due to its omnipresence and banality. It is though full of meanings. Drawn onto the foreground the revelatory detail becomes a caution sign against imbecility and degradation of society moral hygiene.
Keywords: publicistics, transition, society, meaning, message, reality.

Genul publicistic trăieşte astăzi sub zodia senzaţionalului. Fie că e vorba de ştire, reportaj sau interviu, publicistul caută să compenseze insuficienţa mesajului sau pipernicia ideilor prin exacerbarea limbajului. O informaţie oricât de banală ar fi, ni se livrează cu o redundanţă adjectivală maximă, arătând ca un posmag oarecare ambalat în hârtie strălucitoare de staniol. Cele mai sclipicioase se prezintă ştirile şi, mai ales, cancanurile despre vedete, expuse în titluri-bombă: te va şoca ce a păţit X; uluitoare declaraţie a lui Y… Ca să te convingi că în articolul propriu-zis nu sunt decât nişte aberaţii şi nimicuri. Senzaţionalul de limbaj însă domină programatic spaţiul mediatic „pentru a trezi interesul cititorului şi a continua o comunicare mereu ameninţată de grabă, plictiseală, suprasolicitare.. „ [1, p. 14]. Genul trudeşte „la greu” să impresioneze auditoriul, hiperbolizează din te miri ce, produce pe bandă rulantă ficţiuni ambalate glossy în imagini şi cuvinte cât mai stridente şi mai producătoare de impact în mintea cititorului. Realitatea dispare în spatele unei pseudorealităţi comerciale, pericol pe care îl semnala Baudrillard în cultura de tip postmodernist. Stafidirea minţii cititorului se produce cu astfel de vrăjeli mediatice, care inhibă spiritul analitic şi competenţa critică. Despre funcţia de salubrizare a scrisului de presă se pomeneşte astăzi tot mai puţin. Publicistica menită să ne vorbească despre probleme reale, îmbinând luciditatea observaţiei cu inteligenţa argumentării şi cu expunerea măiestrită a faptelor e la mare căutare. Cel puţin primele două condiţii le întruneşte publicistica lui Iulian Ciocan de la Europa liberă. În fiecare săptămână autorul propune ascultătorilor săi câteva minute de adecvare problematizantă la realitatea din jur. Textele lui apar ulterior în volume editate de Arc, având un titlu omonim cu rubrica autorului, Realitatea cu amănuntul.

Perspectiva din care scrie Iulian Ciocan este cea a omului de rând, cu măruntele sale probleme cotidiene. Tot ce deranjează ochiul, urechea şi bunul simţ al cetăţeanului comunităţii este criticat de către publicist. Gunoiul de pe străzi, mişmaşurile vânzătorilor de la piaţă care repetă la scară îngustă hoţiile marilor afacerişti in politica moldovenească, mizeria morală a politicienilor, imaginea dezolantă a unui oraş care nu mai crede în nimic sunt teme recurente în publicistica lui Iulian Ciocan. La fel ca şi în romanele sale, autorul intenţionează să ne prezinte tranziţia basarabeană în aspectele ei multiple, cu golurile dar şi proiectările (vagi de tot!) de speranţă. Atenţia este orientată preponderent pe detalii, greu de remarcat prin omniprezenţa şi banalitatea lor, dar, de fapt, încărcate de semnificaţii. Tomberoanele aşezate chiar lângă fântâni cu apă potabilă, în care se scurg zoi de la gunoaiele de alături, preţuri crescute peste noapte la anumite servicii, microbuse supraîncărcate şi altele pe care grăbiţi nu le observăm, sau ajungem să le acceptăm ca pe un soi de normalitate ciudată, indică situarea noastră fatidică sub zodia unei „tranziţii interminabile”. Scos în prim-plan, detaliul revelator devine un semn de atenţionare împotriva imbecilizării şi a degradării igienei morale a societăţii. Niciun eveniment povestit nu este lipsit de o încărcătură sugestivă, de intenția de a semnala câte ceva esențial, semnificativ din contextul social-politic basarabean.

Autorul dispune de luciditate, spirit polemic şi face o publicistică austeră, nervoasă, foarte limpede în idei, ceea ce-i asigură şansa de a ajunge rapid la conştiinţa cititorului de rând, pentru care, observa McGuire (1961), mesajele simple şi repetitive sunt şi cele mai persuasive.

Spuneam că scrisul lui Iulian Ciocan întruneşte doar 2 condiţii ale publicisticii: de instruire şi modelare, cea de delectare, asigurată de expunerea măiestrită n-o vom găsi în publicistica lui. Stilul autorului e reportericesc, clar, denotativ, fără preţiozităţi artistice, fără surprize de limbaj, ca cea oralizant-pitorească a lui Dumitru Crudu. Şi totuşi tabletele captivează, se citesc cu plăcere. Farmecul scrisului nu stă în formă calofilă, ci în felul în care scriitorul se include pe sine însuşi în reportajele sale, narativizându-le printr-o firească asumare autobiografică. Traseul este narativ, cu all including: plasarea intrigii (de regulă un element de interes general, iar pentru un spor de credibilitate trebuie să provină din chiar biografia autorului), dezbaterea problematizantă, climaxul emoţional şi deznodământul, de regulă o concluzie impregnată de scepticism, decepţie chiar şi plasată în relaţie direct proporţională cu ideea de tranziţie. Un element retoric, respectat cu regularitate de autor în textele sale sunt întrebările de final şi temerile, suspiciunile exprimate. Această strategie este menită să problematizeze conştiinţa cititorulului, să-l angajeze într-o relaţie dialogică, să-l implice în circuitul său de idei, îndemnându-l (indirect, desigur) să ia atitudine. Relaţia autorului cu cititorii săi e una de complicitate. Iulian Ciocan nu se poziţionează pe o dimensiune superioară, e unul dintre cei mulţi, care trăieşte aceleaşi frustrări, necazuri, măcinări interioare. El însuşi, personaj al propriilor texte, nu e infailibil la greşeli, acestea îi provoacă regrete, dubii şi alte trăiri pe care le împărtăşeşte cu sinceritate cititorilor. După ce povesteşte despre cum s-a certat în microbus cu şoferul, care insista să-l facă să ia loc pe scaun, autorul îşi reevaluează atitudinea şi concluzionează: „Ulterior, rememorînd episodul dizgraţios, am fost cuprins de sentimente amestecate. Ba îmi era ciudă pe şofer, ba mă cuprindea un soi de milă pentru destinul lui complicat. Ba eram mândru că m-am luat la sfadă cu el, ba mi se făcea ruşine pentru reacţia mea nervoasă. Oare ce au zis pasagerii care m-au văzut atât de enervat? Iar şi mai tîrziu m-am gîndit că în desişurile tranziţiei interminabile e foarte uşor s-o iei razna. Da, mulţi dintre noi s-au transformat pe nesimţite în pachete de nervi, care pot exploda în orice clipă…”.

Publicistica lui Iulian Ciocan are şi un personaj principal, care se desprinde dintre rânduri: homo mercantilus – o variantă modernizată a lui homo sovieticus. Acesta e „copilul” tranziţiei moldoveneşti, caracterizat de autor cât se poate de exact: „Indivizii aceştia nu au nici în clin nici în mânecă cu pensionarii naivi care mai cred în idealuri şi care aşteaptă ajutorul statului. Homo mercantilus nu mai are nici o iluzie şi nu mai crede în altruismul nimănui. Idealurile sunt un balon de săpun, iar sloganurile patriotice ale politicienilor – apă de ploaie. «Te poţi bizui numai pe tine însuţi!» e ideea care îl ghidează pe homo mercantilus. Trebuie să fii şmecher, făţarnic, tupeist. Brutal sau linguşitor, în funcţie de circumstanţe. Trebuie să dai dovadă de o maleabilitate desăvârşită ca să izbuteşti într-o confortabilă linie de plutire. Iar ceea ce contează pentru el e doar confortul, supravieţuirea sa şi a familiei sale. Şi asta pentru că societatea e văzută ca o junglă, în care animalul mare îl vânează şi-l devorează pe cel mic” (Homo mercantilus, p. 49). Homo mercantilus e omul sub vremi, nevoit să se adapteze, se reziste într-un spaţiu al tranziţiei interminabile. Scepticismul lui, „maleabilitatea năucitoare” sunt provocate şi întreţinute de o guvernare proastă. „Cum să te gândeşti la binele vecinului, colegului, concetăţeanului, dacă ai impresia că guvernul se gândeşte numai la binele lui?” (Tărâmul neliniştii permanente). Iar cetăţeanul nici nu depune efort pentru îmbunătăţirea lucrurilor. Se complace în statutul de victimă a tranziţiei, obsedată doar de propria supravieţuire fizică. Spaţiul în care vieţuieşte el e „ciudat-miraculos” – un fel de tărâm Macondo, rupt de civilizaţie şi în care totul este posibil. Se pare că guvernului îi convine statutul de turmă al societăţii, îi convin cetăţenii amorfi, prostiţi, mercantili, obsedaţi doar să-şi poată plăti facturile şi să nu tragă foame. „În mod normal te întrebi: dar cum trebuie să fie societatea care produce cu duiumul asemenea obsedaţi? Şi cum să creezi o societate civilă cu această masă amorfă care e ca şi inexistentă? Şi nu cumva asemenea oameni sunt mai uşor de manipulat de cei care ne făuresc mereu viitorul luminos?”.

Citită în ansamblu, publicistica lui Iulian Ciocan este o cronică credibilă a zilelor noastre. În ea ne recunoaştem mentalitatea, ne vedem ca într-o mare oglindă ticurile de comportament, frustrările colective, carenţele coordonatelor etice şi spirituale. Povară prea grea în drumeţia noastră spre Europa, care e în primul rând un parcurs spiritual, unul de autoscopie identitară. Iată de ce se cuvine să privim mai întâi de toate la realitatea noastră cu ochiul mărit al unei lupe, aşa cum face Iulian Ciocan, şi să nu ne limităm doar la pelteaua multicoloră de pe ecranele tv.

Referințe critice:
1. Rodica Zafiu, Diversitate stilistică în româna actuală. Editura Universităţii din Bucureşti, 2001.

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>