Literatura română din Basarabia. Meandrele unui an literar: 2013

ANDREI ŢURCANU
Institutul de Filologie al AŞM

Abstract
The article is an overview of the literary year 2013, of its strong points and failures, advancing on the path of searching for answers to a few questions: 1. whether among the multitude of books written last year we can find something that is clearly a literary theme, an artistic promise of perspective, an interesting trend; 2. What are the things (older or newer) that pull (or continue to pull) the Romanian literature of Bessarabia towards the failures and provincialism in the books that have distinctive strong points. What can be noticed immediately is obviously a considerable share of publications in the context of criticism and literary history in 2013, and of cultorology essay and memoirs publicistics.
Keywords: literary year 2013, literature from the Rep. of Moldova, good books, scrap, ambitiousness.

Nu pot să ştiu cum arată anul literar 2013 faţă de precedentul 2012 ori faţă de, să zicem, 2003 sau anul literar 2002. Demult nu am mai avut această practică împovărătoare a cititului de-a valma a tot ce se scrie şi se publică. Dacă o carte nu-mi trezeşte interesul la primele zece pagini o arunc. Nu-mi mai permit, ca altădată, luxul pierderii de timp în căutarea grăuntelui de aur în munţii de moloz. Vârsta!

Ce am remarcat în vrafurile de cărţi ale anului literar precedent pe care, din obligaţiile ce-mi revin în calitate de preşedinte al juriului pentru premiile Uniunii Scriitorilor le-am trecut conştiincios pe toate cu creionul în mână?

Am să omit stihia maculaturii, debordantă şi supărătoare poate, dar pe care ar trebui s-o tratăm calm, ca pe o fatalitate a scrisului în genere. Unde se scrie mult, se scrie şi multă maculatură. Problema e alta: în acest multscris regăsim ceva care să se constituie într-un temei literar clar, o promisiune artistică de perspectivă, o tendinţă interesantă?

Şi mai e o întrebare: lângă liniile de forţă pozitive distincte care sunt tarele (mai vechi sau mai noi) ce trag (ori continuă să tragă) literatura română din Basarabia în fundacul eşecurilor şi a provincialismului?

Voi începe cu o constatare: ponderea vădit considerabilă în contextul publicaţiilor din 2013 a criticii şi istoriei literare, a eseului culturologic şi a publicisticii memoralistice. Acest lucru nu poate decât să ne bucure, dacă ne gândim că stigmatul unui lăutărism pe după ureche apasă greu asupra literaturii române din Basarabia, ca, de altfel, şi asupra cititorului nostru, indiferent că-i elev de liceu, academician sau ministru. Într-un studiu critic mai vechi Dan Mănucă spunea despre prozatorul antepaşoptist: „mintea îi e înceţoşată de narghileaua prea aromată, limba încleştată de dulceţuri”. N-am să exagerez dacă am să afirm că mintea scriitorului basarabean (şi a cititorului său) este (încă) puternic înceţoşată de o retorică liricoidă (mai zgomotoasă sau mai molcomită), iar limba e încleştată de rudimentele încremenirii în pitoresc şi anecdotă. Credeţi oare că întâmplător a fost nevoie să ne facem urgent în locul lui Urschi, cel amuţit de boală, un cetăţean „moldovean” (cu actele în regulă), care să ne ameţească publicul cu aceleaşi vesele bagatele şi ciumbuşlucuri?… Aşa că un plus de spirit critic şi de introspecţie sunt aici mereu binevenite şi mereu salutabile.
Registrul tematic al criticii, ca şi cel hermeneutic, este foarte larg. Între „Dicţionarul enciclopedic. Mihai Eminescu” de Mihai Cimpoi, proiect cu o alură liber-eseistică şi academică totodată, şi comentariile lui Marcel Gherman din „Generaţia MATRIX”, vizând într-o optică de puzzle cele mai diverse fenomene ale culturii contemporane, se aşază organic studiul dens al lui Grigore Chiper despre poezia optzecistă basarabeană, dar şi cartea Anei Bantoş „Literatura basarabeană şi modelele literare europene”. Aceeaşi editură „TipoMoldova” ne oferă şi alte apariţii de critică literară: Vitalie Raileanu „Exodul din labirint”, Maria Pilchin „Praguri critice” (la care se adaugă „De mână cu Marele Joker” apărută la Chişinău), Vlad Zbârciog „Sinteze de luciditate şi rafinament”, dar şi Alexandru Burlacu „Umbra lui Ulisse” şi Andrei Ţurcanu „Arheul marginii şi alte figuri”.

Deşi au în obiectiv o tematică îngust bibliografică ori un scop strict didactic, nu pot să nu menţionez aici „Revista Din trecutul nostru (1933-1939). Cercetări bibliografice şi informative” semnată de harnicul bibliograf Ion Şpac, micromonografiile „Vladimir Beşleagă: Cronotopul zborului frânt” de Aliona Grati şi „Aureliu Busuioc: poetul, prozatorul, dramaturgul” de Mircea V. Ciobanu.

Îmi este greu să definesc genul cărţii „ROCKul, «NOROC»-ul & NOI” de Mihai Ştefan Poiată, un volum-sinteză, cuprinzând interviuri, reflecţii, amintiri, garnisit din belşug cu imagini de epocă ale protagoniştilor, având în final efectul unei ample rememorări şi redefiniri critice a fenomenului „Noroc” în contextul şaizecismului basarabean.

„Pe mine mie redă-mă”, semnat de regretatul Serafim Saka şi etichetat de editură drept „roman-fapt”, este mai degrabă o memoralistică percutantă, în genul „Scrisuri”-lor lui Paul Goma, cu multiple blocuri „epice”, de evocare a unor evenimente, întâmplări, personaje literare de la noi, dar şi din România, din care transpare caracterul epocii, năravurile oamenilor şi, nu în ultimă instanţă, umorile şi deziluziile autorului. În aceeaşi specie s-ar încadra şi „Evadarea în exil” de Gheorghe Cutasevici, o autobiografie cuprinzând imagini interesante de epocă. Momentul insolit al cărţii ţine însă de întâmplările şi consecinţele legate de tipărirea şi interzicerea cărţii sale „Hora luminii”. Titlul „Rămurea de iasomie” şi coperta volumului lui Ion Ciocanu trimit doar la evocarea soţiei, Raisa Ciocanu, dar autorul, pe parcurs, lărgeşte cadrul rememorărilor. Şi aici momentul-surpriză central este cel legat de relatările urmărilor publicării articolului său despre Ion Druţă din ziarul „Kişiniovski Universitet”. Toate aceste apariţii, la care s-ar ralia şi „Petru Cărare nonconformist” (alcătuitor Vitalie Răileanu) prezintă un interes deosebit pentru orice doritor de a scrie pe viitor o istorie a literaturii române din Basarabia în comunism.

Abundenţa de literatură publicistică indică un interes sporit faţă de problemele curente, pasagere, ale vieţii noastre politice, sociale şi culturale, interes explicabil în foile unui ziar şi mai puţin în paginile unei cărţi. Mai multe apariţii din 2013 însă denotă şi un interes documentar faţă de evenimente cardinale din istoria noastră recentă, faţă de personalităţi marcante pe care le-a dat pământul Basarabiei. Am remarcat printre aceste cărţi „Mareşalii şi generalii Basarabiei de Sud” de Mihai Babele. Detalii inedite privind războiul din 1992 se regăsesc şi în „Brigada cu destinaţie specială” a aceluiaşi autor.

Am stăruit asupra publicisticii, fiindcă ea debordează şi în scrierile de ficţiune. Mă refer, în primul rând, la „Viaţa ca amintire” de Ion Anton, scriere axată pe un subiect parabolic care iniţial promite mult, dar care pe parcurs degenerează într-o fabulaţie fără pic de verosimilitate, cu intruziuni istorice şi publicistice nesusţinute de un elementar suport narativ. Nicoae Rusu parcă ar fi mai aproape de o naraţiune epică în „Al şaptelea simţ”, dar, din păcate, nu mai regăsim în această carte nici dexteritatea stilistică, nici umorul din cărţile sale anterioare. În plus, subiectul său despre tranziţia moldovenească se preschimbă pe parcurs într-un subiect al tranziţiei ruseşti, cu neaşteptate întorsături spre o utopică „Rusie profundă”, generoasă şi ocrotitoare cu fiii (fiicele) Moldovei rătăcite pe acolo. Tânărul Teodor Bordeianu este, evident, în căutarea propriului stil, deocamdată aflându-se într-un stadiu de incertitudine, dibuind între Kafka, genul science fiction şi scriitura realistă (nuveleta „Sârghi”, poate cea mai reuşită bucată a volumaşului său). „Confidenţa unui loser” de Anatol Moraru e alcătuită din nişte pătărănii, cu rictusuri de umor cam silit, dar numai pătărănii şi atât. Mi s-ar putea imputa că şi capodopera lui Ion Creangă „Moş Nichifor Coţcarul” este o pătăranie. De acord, dar la Creangă accentul cade pe zicere, nu pe subiect.
Un cuvânt aparte ar merita „Un american la Chişinău” de Dumitru Crudu, exemplu unui altfel de lăutărism decât cel liricoid şi etnografic, unul de extracţie mai nouă, minimalistă, mimetic, cu trimiteri la marginalitatea unei subculturi cu intenţii (aş zice, mai degrabă pretenţii) de autenticitate. Dumitru Crudu scrie uşor, iar în primele 70 de pagini se întrezăreşte chiar lecţia bine asimilată a prozei lui Joyce. Mai departe însă naraţiunea o ia razna în urma întâmplărilor, tot mai penibile şi mai aleatorii: sex, beţii, vome fără de capăt, care spre sfârşit devin un fel de tic al cărţii, personajul vomită deja şi după mâncare. Vagabondajul, care la Jack Kerouac, maestrul nedeclarat al lui Dumitru Crudu şi al altor autori contemporani (a se vedea romanul acestuia „Drumul”) însemna expresia unei eliberări de etichetele sociale închistatoare, aici e doar un motiv de a răsuci într-o veselă somnambulie un fir narativ pestriţ, cu noduri şi cârcei la tot pasul, fără cap şi fără coadă. Autorul trage mereu un fir din mai multe caiere odată, părându-i-se că îmbină materiile fine cu cele grosiere într-o torsătură autentică, fără să observe că el trage fără întrerupere, până la saţietate, doar scame şi fum.
Nu am putut face rost de romanul Lilianei Corobca „Kinderland”, de aceea pot să afirm deocamdată că surpriza prozei anului 2013 este „Elegia unui picaj” de Ghenadie Postolache. Autor al unei scriituri dense, e drept, cu unele preţiozităţi neologistice pe alocuri, care la o redacţie mai atentă ar fi putut fi suprimate, Ghenadie Postolache prezintă o întreagă galerie de personaje elitiste, evident, venind în tradiţia dandysmului matein. Este, cred, în această accentuată tentă aristocratică a personajelor sale o replică la varianta grobiană a „noilor moldoveni”. Nimic nu e lăsat de autor la voia întâmplării. De la frazarea larg-cadenţată a sintaxei la construcţia contrapunctică a subiectului, de la cuceririle (erotice şi politice) ale personajului principal la dozarea graduală a „picajului” său, totul este trasat cu răbdarea şi profesionalismul unei conştiinţe artistice care ştie ce vrea de la scris.

Genul poeziei are câteva reuşite de excepţie, constituind, de fapt, partea cea mai consistentă a acestui an literar: Nicolae Popa „Elegiile Casei Scriitorilor”, Silvia Caloianu „Narcotango”, Margareta Curtescu „Iubirea altfel” şi Alexandru Cosmescu „Un spaţiu blând care mă primeşte cum m-ar îmbrăţişa”.

Poezia lui Nicolae Popa pulsează vâscos şi contorsionat între regresiunea obiectelor şi întâmplărilor lumii spre o materialitate primară (semn al mortificării şi neantizării lor) şi febrile tentative de recuperare a unor pierdute momente de plinătate interioară şi fericire umană. Iată o replică postmodernă la poemul lui Nicolae Labiş „Moartea căprioarei”, unde candoarea şi suferinţa sunt substituite de agresiunea „masei de carne”, aici – o forţă primară neantizantă, care dislocă provocator şi cu brutalitate spaţiul alb al zăpezii, spaţiu al purităţii, lăsând în prim-plan doar obiectul crescând al unor pofte atavice: „Ţin minte, jupuiam ceva în pădure/ trăgeam de zăpadă cu ambele mîini/ ca de o blană a nimănui. Mănuşile, nasturii,/ coatele şi genunchii se năclăiau promiţător/ de un seu mult mai alb decât zăpada./ adevărat, ne ma ajuta şi vântul,/ vântul sufla şi sufla viforos/ mânând troienile spre marginea pădurii,/ lărgind spaţiul destinat jupuirii,// şiar sub mâinile şi sub picioarele noastre/ continua să se lăţească o masă de carne/ cam vreo doujd de metri pătraţi de şold/ sau poate grumaz,/ sau muşchi cardiac, sau splină, nu contează!// /in minte, jupuiam ceva în pădure…” („Carne”). Aceleaşi trepidaţii şi răsuciri le regăsim şi la Silvia Caloianu, cu diferenţa că poezia sa are un caracter mai pronunţat confesiv, cu o introspecţie şi o directitate a discursului liric mai evidente. În acest context identificarea cu liliacul „zburând/ emonionat/ prin grotele/ propriului/ său/ sânge” este cât se poate de grăitoare. Partea de stranietate şi dramatism a „narcotangoului” vieţii nu-i decât expresia unui „narcotangou” interior, al unei feminităţi care se confesează mereu printr-o incontinuă sondare şi o răscolire a adâncurilor proprii. Pe virtuţile confesiunii mizează şi Margareta Curtescu. Tonalităţile poeziei sale sunt mai suave şi mai fragile, iar trepidaţiile, resimţite totuşi dincolo de dicţia de un calm aparent al poetei, au aerul unor tensiuni molcomite în sine.

Despre „Un spaţiu blând care mă primeşte cum m-ar îmbrăţişa” de Alexandru Cosmescu putem spune că e o carte elaborată îndelung şi o poezie care poate înşela o lectură superficială printr-un ton intimist de suprafaţă. Or, „spaţiul blând” căruia i se abandonează poetul nu este nici pe departe o cochilie ocrotitoare. „Îmbrăţişarea” nu înseamnă salvare, uitare de sine, ci, dimpotrivă, e actul rezonării în exterior a unor stări native de anxietate ale eului. Alexandru Cosmescu este un fel de Kafka în poezie. În friabilitatea şi transparenţa „spaţiul blând” se întrevăd clar angoasele poetului, numai în acest context de maximă rezonanţă, ca într-o obsesivă oglindă a propriei fragilităţi, ele se arată pregnant cu tremurul indecis al „îmbrăţişării” ca luare în posesiune şi închidere într-o fatală captivitate.

Nu pot să termin comentariul asupra poeziei fără o referinţă specială asupra cărţii lui Ion Hadârcă „Sonetariu”. Există mult joc, mult exerciţiu pur în aceste sonete, care, trebuie să remarc, nu toate respectă rigorile speciei. Important însă e că volumul m-a făcut să înţeleg de ce pe timpuri, la începuturile sale literare, l-am calificat pe Ion Hadârcă „cioplitorul în bazalt”, formulă care de la o vreme mi se părea cu totul deplasată. „Sonetariu”-l mi-a spulberat îndoielile. În ceea ce are cartea mai bun descoperim nişte sonorităţi limpezi şi profunde, cu rezonări de mineral trecut prin stihia primară a unor înalte incandescenţe.

E mult? E puţin? Parafrazând sfârşitul unui articol mai vechi al lui Alexandru Burlacu, deocamdată aş spune că avem suficient material pentru discuţie.

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>