Mit şi ficţiune artistică în opera literară

Problema continuităţii miturilor a fost neîncetat interpretată, drept mărturie stau colecţii impresionante de lucrări filosofice, folclorice, culturale, sociale, literare, dar şi benzi desenate, filme artistice. Se constată o creştere exponenţială nu doar a interesului pentru mit, ci şi a unor procese şi interpretări pe care acesta le generează cum ar fi miturile moderne, mitizarea, demitizarea, remitizarea, antimitul, contramitul, pseudomitul, mitomania, mitosfera, mitem, mitologem, mituri originare, mituri literaturizate, mituri literare etc. Ca urmare a desacralizării termenul mit se extinde astăzi dincolo de domeniul religios şi îşi regăseşte noi faţete în istorie, filosofie, medicină, dans, literatură, pictură, sculptură, mass-media (cinematograf, televiziune, desene animate, reclame, muzică, intenet) etc.

Tema anunţată în titlul de mai sus este o cercetare în domeniul teoriei literare realizată la un nivel înalt profesionist de către Olesea Gârlea. Lucrarea este un studiu ştiinţific de rigoare germană şi în acelaşi timp accesibil, scris coerent, inteligibil, şi prin aceasta util, despre distincţia dintre imaginea artistică şi imaginea religioasă. Demersul global al lucrării se centrează pe conceptele de mit şi ficţiune prin prisma câtorva aspecte: definirea mitului, trăsăturile specifice gândirii mitice, raportul dintre mitul originar şi literatură, mitul literaturizat, schimbarea atitudinii faţă de mit în procesul desacralizării, trecerea mitului prin modernitate şi postmodernitate. Investigarea în cauză se axează pe un aspect dificil de teorie literară: corelaţia dintre mit şi ficţiune, care este seculară, datând cu însăşi domeniile de care ţin. Cercetătorul român Ioan Pânzaru sublinia expres: „Întrebarea când începe literatura? Este iraţională. De aceea e cu atât mai fascinant. E pur şi simplu o întrebare mitică, iar acesta pentru că – după cum spune J. Derida – noţiunea de origine nu are un fundament filosofic, ci unul mitic” (p. 86)
Investigarea în discuţie se axează pe amprenta literară a mitului şi pe amprenta mitologică a literaturii, cele două demersuri îmbinându-se şi potenţându-se reciproc. Atât mitul cât şi literatura ţin de domeniul imaginarului, fiind căutarea posibilului care însoţeşte întreaga istorie a culturii, mereu supuse inovării, deplasării formelor şi valorilor. Omul continuă să trăiască în cuprinsul spiritual al unei mitosfere şi univers ficţional, determinate de gândirea şi afectele lui, mitogeneza şi creaţia fiind o permanenţă şi o realitate vie.

Dispariţia treptată a ambivalenţei universale a simbolurilor sacre, care se regăsesc în mituri, a transformat miturile în ficţiuni. De-a lungul timpului, caracterul iniţiatic al acestor povestiri a dispărut câte puţin îndărătul aspectului lor poetic şi romanesc. Pe măsură ce s-a perimat esenţa lui religioasă, mitul a trecut în literatură şi artă, fiind considerat ficţiune poetică, sursă de inspiraţie „pre-text”. Astfel mitul este la începutul şi la sfârşitul literaturii.

Din această perspectivă, partea I „Mitul şi ficţiunea. Evoluţia conceptelor” reia în dezbatere problema definirii ficţiunii literare, conceptul de ficţiune literară sub aspectele semantic, pragmatic, stilistico-textual al ficţiunii. Raporturile dialectice ambivalente real versus ficţional sunt catalogate corect de autoare „ca extrapolări teoretice ale ficţiunii artisitice care este o unitate în dualitate” şi sunt analizate din mai multe perspective ale teoriilor mimesisului şi creaţiei autonome; a diferenţei conceptelor propuse de N. Hartmann între apariţie (opera de artă creând iluzia amăgitoare a realităţii) şi aparenţă (relevând planul ireal, ideal în spatele celui real, material); a ideii lui Dostoievski de realism fantastic în interpretarea lui M. Bahtin şi cea a lui Malcom Johnes, interpretări care sugerează hotarele şi interacţiunea contrariilor; a teoriei eului ficţional a lui Kendal Walton; a concepţiei lui Lucian Boia despre caracterul ficţional al literaturii. La definirea aspectului pragmatic al conceptului de ficţiune artistică, sunt aduse în ecuaţie noţiunile de joc şi vis, iar aspectul stilistic şi textual al ficţiunii va implica însemnele ficţionalului şi tipurile de ficţiuni, ficţionalizarea nonficţionalului, deficţionalizarea ficţionalului ş. a.

Lucrarea Olesei Gârlea are meritul de a trece în revistă cele mai stringente probleme de teorie literară şi anume imaginarul religios şi cel artistic, autoarea străbate ca un fir al Ariadnei arii complicate de cercetare: conceptul de ficţiune literară, conflictul dintre fantezia religioasă şi cea artistică, definirea trăsăturilor distinctive ale mitului originar şi ale celui literaturizat, investigarea strategiilor de desacralizare a mitului, configurarea diagramelor mitologice ale unei epoci.

Căteva din ideile importante pe care autoarea le prezintă sunt următoarele: „Privită prin prisma celor trei aspecte de cercetare: semantic, pragmatic şi textual-stilistic, teoria ficţiunii oferă o viziune integrală asupra utilităţii practice a ficţionalităţii şi a locului acesteia în cadrul ştiinţei literare. Esenţa criteriului ficţional rezidă în reprezentarea evenimentelor imaginare. Ficţiunea duce la separarea literaturii de restul proceselor comunicative. Ea (ficţiunea) poate reflecta realul, dar nu va lua niciodată locul realităţii obiective” (p. 31).

În partea a doua a lucrării „Consideraţii teoretice despre mit şi literaturizarea mitului”, se ia în discuţie problema conţinutului adevărat sau fals al mitului. Problema investigaţiei gravitează, cu precădere, în jurul abordării „mitomorfice şi logomorfice” a mitului la M. Eliade. Esenţială pentru invetigaţia teoretică întreprinsă este modalitatea prin care autoarea a prezentat disocierile dintre mitul originar (etnoreligios) şi mitul literaturizat, printre care credem că mai relevante sunt cele ce ţin de planul ficţiunii, sincretică sau artistică şi cel al naraţiunii, cum ar fi: mitogeneza versus reactivarea miturilor, sacru vs profan, modelul spaţial vertical vs modelul spaţial orizontal, perenitatea vs. schimbarea, temporalitate ciclică vs. temporalitate liniară etc., dar şi anumite caracteristici care nu au corespondenţe directe şi sunt singulare.

Subcapitolul „Mitul antic şi basmul” este important prin demersul de tranziţie al ficţiunii de la religios la estetic” şi mutaţia treptată în structura ficţională a raportului real/ficţional. Autoarea prezintă criteriile de delimitare ale celor două specii „Desacralizarea mitului originar, spune cercetătoarea, a cunoscut câteva etape de transformare a structurii inerente a imaginii mitice în procesul istoric al formării imaginii artistice”.

Subcapitolul „Metamorfozele mitului. Distorsiuni în interpretarea textului artistic” este necesar prin demersul lucrării întrucât delimitează distincţia dintre mitul sacru şi cel desacralizat din perspectiva actului lecturii.

Un alt subcapitol „Structura duală a imaginii artistice în teoria lui M. Bahtin” aprofundează raportul dintre real vs. ficţional care „este exprimat diferit în imaginea artistică şi religioasă” prin suprapunerea realului şi ficţionalului, fără a le distinge clar în cazul imaginii religioase şi în unitatea dialectică a acestor contrarii în cazul imaginii artistice. Iar constituirea integrală a imaginii, în concepţia preluată a lui M. Bahtin, se produce prin raportul alteritate vs. identitate (cuvânt străin/cuvânt propriu). „Pe baza unei astfel de înţelegeri se poate trasa, conchide autoarea, calea pe care trebuie s-o urmeze analiza concretă, estetică a operei  literare în receptarea şi interpretarea imaginii artistice în particular şi a universului artistic în general” şi mostra unei atfel de analize va fi efectuată în ultimul capitol ilustrativ.
Subcapitolul „Globalitatea imaginarului artistic: modele şi arhetipuri”, are ca obiectiv descrierea fluctuaţiilor imaginarului de la modelele tradiţional clasice (G. Durand, C. Jung), la diversificarea lui structurală actuală (J. Burgos, C. Braga).

Pe de altă parte lucrarea Olesei Gârlea poate fi o contribuţie interesantă şi originală la înnoirea direcţiilor de cercetare ale miturilor basarabene, dar şi ale celor româneşti. Cartea e scrisă lent cu multă pătrundere într-un labirint extrem de dificil ce se numeşte mitosferă. În partea a treia a lucrării Resurgenţele mitului în literatură autoarea va răspunde la întrebarea formulată în introducere: „De ce totuşi temele mitologice şi personajele mitice rămân actuale în orice epocă?. Autoarea va demonstra aici cum „Mitul a depăşit accepţia de naraţiune ce implică o credinţă şi devine expresie lirică, dramatică sau narativă a modului în care un popor îşi percepe existenţa sau înţelege lumea”. Autoarea a investigat în acest capitol cauzele care au determinat desacralizarea mitului. În sfera investigaţiei autoarea a cuprins mitemele greco-romane, cele hinduse, egiptene, folclorul românesc şi german, religiile monoteiste. Ca probe textule autoarea a selectat, cu prioritate opere de valoare universală, aplicând principiile mitocriticii şi mitanalizei germane la analiză şi abordând miturile hinduse şi greco-romane în opera lui Goethe. Importantă ni se pare  aici observaţia privind faptul că Faust a lui Goethe constituie „o sinteză a câtorva mituri de mare circulaţie” (p. 116) (mitul Creatorului, Orfeu, Dedal şi Icar, Don Juan ş. a.) totuşi precizăm că nu este vorba de mituri, ci de elemente ale altor mituri.

În scrierile importanţilor autori basarabeni V. Vasilache, Gr. Vieru, A. Ţurcanu au fost delimitate specificul imaginarului religios de cel artistic, a fost reargumentat caracterul ambivalent al imaginaţiei artistice şi a fost abordată, dintr-o nouă perspectivă, problema receptării mitului literaturizat şi a mitului originar, evocând erorile de receptare antecedentă. Inovatoare considerăm analiza romanului Adam şi Eva de Liviu Rebreanu, autoarea face o incursiune în numerologie, mai exact descifrează simbolistica numerelor şapte şi trei, în cromatică explicând semnificaţia culorilor dominante şi a privirii, mitul dualităţii şi fantasmele sale, arhetipurile feminine şi masculine ale îndrăgostiţilor.

Olesea Gîrlea ne oferă o comprehensiune mai diferenţiată, uneori chiar inedită, a unor texte semnate de importanţi scriitori români şi străini, validând prin aceasta potenţialul critic al metodelor şi propriile abilităţi şi intuiţii interpretative. Monografia prezentată este meritul unei activităţi de cercetare derulate pe parcursul câtorva ani care a servit la formarea ţtiinţifică a autoarei, conţinutul ei regăsindu-se în mare parte în teza de doctorat; valoarea lucrării sporeşte şi prin recunoaşterea naţională pe care a obţinut-o în anul 2013, autoarei oferindu-i-se Premiul pentru tineret pentru performanţe deosebite în domeniul literaturii şi artei de către Ministerul Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova.

 

Referinţe bibliografice:
Ioan, St. Lazăr. Mitologie şi literatură contemporană – fragmentarium. Bucureşti: Ed. Fundaţiei România de mâine, 2005.
Olesea, Gârlea. Mit şi ficţiune artistică în opera literară. Chişinău: Profesional Service, 2013.

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>