Recuperarea Atlantidei literare sau refuzul falsei (dis)continuităţi

ALINA TOFAN-CIOBANU
Centrul de Competenţă Europa Centrală şi de Est – Kompetenzzentrum Mittel- und Osteuropa e.V. Leipzig (KOMOEL)

Abstract

In 1989 the Bessarabian interwar literature was like the Atlantis. It was a quasi-cultural phenomenon unknown to researchers and readers. The Stalinist censorship with its ideological considerations removed from the national cultural circuit authors and literary works whose rehabilitation and critical reassessment became possible only during perestroika. For the literary historian and critic Alexandru Burlacu research and interpretation of interwar literary heritage is an important prerequisite for decoding the meanings of the contemporary literary *(con)text.

Keywords: Bessarabian interwar literature, Stalinist censorship, perestroika, critical reassessment.

Istoria literaturii este indisolubilă de istoria cenzurii literare. Motivele interzicerii oficiale a unui text pot fi diverse. Cercetătorii contemporani ai istoriei cărţilor interzise Nicholas J. Karolides, Margaret Bald & Dawn B. Sova indică 4 categorii de motive, considerate de-a lungul timpului mai mult sau mai puţin suficiente pentru a supune oprobiului o carte sau autorul ei: sociale, politice, religioase şi sexuale/etice [1, p.14].

Indiferent însă de motivele interzicerii totale sau parţiale a unui text, a unui scriitor ori chiar a unei întregi comunităţi sau perioade literare, plasarea în zona tabu a discursului public a unui fapt sau fenomen literar îşi lasă amprenta, în mod implacabil, nu doar pe obiectul ostracizării. Izolarea forţată a unor texte si autori în conul de umbră al uitării publice dirijate marchează atât biografiile individuale ale operei şi autorului, cât şi traiectoriile discursului public şi ale memoriei colective. Consecinţele unei asemenea „tabuizări” pot fi exacerbate de durata şi dimensiunile restricţiilor impuse de cerberii vieţii literare, ajungându-se, în cazurile cronice, chiar la „scoaterea din istorie” a „contravenientului cultural”. Reversul medaliei este, în mod paradoxal, preocuparea absolut predictibilă şi tradiţional constantă a istoricilor şi exegeţilor literari de a recupera şi (re)valorifica retrospectiv piesa lipsă din puzzle-ul cultural al vremurilor de odinioară.

Relaţia literaturii române cu instituţia cenzurii a fost condimentată intens în epoca modernă de confruntările ideologice din interiorul societăţii româneşti, dar şi de intervenţiile politice şi militare „din afară” (secundate inclusiv de modificarea frontierelor si, respectiv, de schimbarea apartenenţei statale a regiunilor de graniţă). Apogeul imixtiunii, care devine quasi-instituţionalizată, a cenzurii politice în literatura naţională este înregistrat în anii comunismului. Din perspectiva zilei de azi, tocmai „impunerea ideologiei cenzurii ca formă a controlului prezentului şi trecutului şi a reducerii rezistenţei ţesutului social şi naţional în raport cu ideologia ocupantului imperial” [2, p. 10] era o prioritate a schemei de acţiune în domeniul culturii şi construcţiei identitare a regimului comunist de inspiraţie sovietică.

Cenzura stalinistă a operat cu aceeaşi intransigenţă ideologică pe ambele maluri ale Prutului, reuşind să închidă pentru mai bine de jumătate de secol în fondurile speciale ale arhivelor, practic inaccesibile publicului larg, tipăriturile care au supravieţuit ultimatumului din iunie 1940 şi războiului. Recroirea graniţelor a însemnat pentru literatura română („moldovenească”) din RSSM şi recroirea prin amputare a procesului literar autohton şi, implicit, a istoriei literaturii „(sovietice) moldoveneşti”, subordonată fără alternativă „hiatusului proletkultist” [3, p.1] postbelic.

În perioada de după 1989/1990 regimul de funcţionare, scopurile, dar şi efectele cenzurii oficiale asupra procesului literar şi a actorilor acestuia captează tot mai mult atenţia cercetătorilor, analiza fenomenului presupunând per se o sisifică muncă de cercetare a arhivelor, de comparare a ediţiilor, de consemnare şi sistematizare a celor mai diverse mărturii. Dimensiunile, modalităţile de operare, dar mai ales impactul controlului ideologic quasi-total asupra vieţii literare oferă un material bogat pentru cercetare ştiinţelor umaniste. Din punct de vedere strict istorico-literar, interesează mai ales textele literare, de la manuscrise până la tipăriturile supuse redactărilor şi revizuirilor ulterioare, biografiile autorilor supuşi interdicţiilor oficiale, dar şi publicaţiile literare, în general tot ceea ce numim azi mass-media şi în trecut a servit contactului cu potenţialul public cititor. Efectele directe ale interzicerii – din motive de natură ideologică – a unor cuvinte, fragmente de text, texte, autori, publicaţii culturale sau grupări literare prezintă doar vârful aisbergului, daca ne gândim la consecinţele în timp ale tentativei de radiere din spaţiul public a anumitor fapte de cultură. Indiferent de gradul de subversivitate atribuit faptelor supuse cenzurii într-un moment sau altul, dar şi de limitele restricţionărilor impuse (de la omisiuni şi substituţii ale unor sintagme declarate non-grata până la stigmatizarea şi tabuizarea operei sau a autorului), eliminarea artificială din spaţiul vieţii culturale a unui text sau a operei întregi a unui autor înseamnă, pe termen lung, subminarea, prin denaturare, a memoriei culturale colective. Cu referire la realităţile spaţiului limbii române, Rodica Zafiu punctează în mod exemplar în remarcabilul studiu Limbaj şi politică (2007) efectele cenzurii la nivelul limbajului textului literar, constatând că într-un text cenzurat chiar şi omisiunile sau substituţiile aparent minore afectează iremediabil integritatea originalului: „Semnificaţia globală a unui text e profund modificată de dispariţia sau substituirea unor cuvinte şi secvenţe izolate.” [4, p. 64]. Astfel, diferenţele minimale – inclusiv „simplele” omisiuni ale toponimelor-tabu în epocă Bucovina sau Bălţi – dintre „ediţia definitivă” din 1943 şi ediţia „revizuită” din 1953 a romanului Întunecare al lui Cezar Petrescu „reuşesc să schimbe fundamental tonul cărţii” [4, p. 65] . Urmând logica relaţiei cauză-efect, este oarecum previzibil ce se poate întâmpla cu o literatură, cu istoria ei, dacă omisiunile operate de cenzură sunt totale şi vizează nu doar un text aparte, ci creaţia integrală a mai multor autori, cum ar fi, bunăoară, cazul intrării forţate în anonimat în perioada sovietică a majorităţii scriitorilor români din Basarabia interbelică, cu precădere colaboratori ai revistei culturale „Viaţa Basarabiei” (Chişinău, Bucureşti, 1932-1944).

În iunie 1989 săptămânalul Literatura şi arta, care tocmai trecuse la grafia latină şi ajunsese la tiraje (inimaginabile azi pentru o asemenea publicaţie periodică) de peste 200 000 de exemplare, publica articolul lui Alexandru Burlacu Revista „Viaţa Basarabiei”: Promovarea spiritului autohton. Acest text este prima pledoarie publică în favoarea recuperării integrale, fără croşete şi substituţii, fără faimoasele modificări punctuale sau rectificări discursive, a moştenirii literare interbelice:

„Literatura basarabeană între cele două războaie rămâne să fie un continent necunoscut. Spaţiile albe de pe harta noastră spirituală îşi aşteaptă argonauţii. Doar se ştie că societatea scriitorilor basarabeni reunea în rândurile ei peste 120 de literaţi – poeţi, prozatori, eseişti, cărturari, publicişti, critici literari. Creaţiile lor foarte contradictorii şi inegale ca valoare artistică, pentru unii dintre noi, vigilenţii, semnifică ba un Vezuviu, ba o vandee autohtonă, dar numai ele, luate împreună cu ceea ce avem deja valorificat, întregesc imaginea continuităţii şi complexităţii noastre literare.

În ce măsură cunoaştem opera lui Constantin Stere, Ion Buzdugan, Gheorghe V. Madan, Magda Isanos, Lotis Dolenga, Mihail Curicheru, Iacob Slavov, Theofil Simenschy, Emil Gane, Vladimir Cavarnali, Alexandru David, Ioan Sulacov, Ştefan Ciobanu, Petre V. Haneş, Gheorghe Bezviconi, Pan Halippa, Vasile Luţcan, Petre Ştefănucă ş. a.
Ce reprezintă revistele literare şi de cultură generală «Viaţa Basarabiei», «Cuget moldovenesc», «Bugeacul», «Generaţia nouă», «Pagini basarabene», «Poetul», «Itinerar» ş. a. – iată o altă întrebare pe cât de firească şi legitimă, pe atât de preconceput reprobată sau absolut neglijată şi dată, intenţionat, uitării.” [5, p. 3].

Problema restabilirii, reîntregirii „imaginii continuităţii şi complexităţii noastre literare” este punctată metodic şi doct, exemplele copleşind prin acumularea de nume şi titluri ce justifică o retorică voit explozivă. Al. Burlacu formulează astfel, în 1989, direcţii şi teme de cercetare ce vor defini până în prezent un domeniu important de activitate al unui institut al AŞM, dar şi preocupările ştiinţifice ale multor discipoli şi colegi de breaslă. Este semnificativă insistenţa de a învedera conexiunile fireşti dintre faptul literar, istoria şi critica literară, conexiuni dinamitate în perioada sovietică de politizare abuzivă a „reconsiderării moştenirii literare” în spirit realist-socialist:

„Literatura basarabeană e un cal de bătaie a criticii din primul deceniu postbelic. Emilian Bucov, Andrei Lupan, Bogdan Istru, George Meniuc, Liviu Deleanu abia după anii 1956 încep să-şi aducă aminte de «păcatele tinereţii», punând în lumină câte ceva din poezia lor de până la 1940. Astăzi, se pare, s-au deschis alte perspective la editurile noastre, când se depăşeşte atitudinea politizantă faţă de moştenirea literară.” [5, p. 3].

Prezentarea succintă a activităţii revistei culturale interbelice „Viaţa Basarabiei” (eliminată în perioada sovietică din schiţele de istorie literară sau taxată expeditiv ca „burgezo-mosierească” şi depreciată astfel iremediabil) are ca leitmotiv ideea continuităţii spirituale româneşti în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Astfel, „Viaţa Basarabiei” „scoate de sub spuza veacurilor comoara sufletului moldoveanului basarabean”, susţine „imaginea continuităţii noastre spirituale… prin evocarea, valorificarea şi popularizarea operei scriitorilor de origine basarabeană sau a celora legaţi sufleteşte de acest ţinut: Constantin Stamati, Alexandru Donici, Alexandru Hîjdău, Alecu Russo, Zamfir Arbure, Bogdan Petriceicu-Haşdeu, Teodor Vîrnav, Ion Sîrbu, Constantin Stamati-Ciurea, Dimitrie Moruzi, Victor Crăsescu, Alexei Mateevici, Tudose Roman, Vasile Laşcov, Constantin Stere, Sergiu Victor Cujbă, Ion Buzdugan, Gheorghe V. Madan ş. a.”, pune în lumină „aportul literaturii basarabene în tezaurul general al culturii naţionale”. Simptomatică pentru „stilistica” timpului este substituţia cuvântului considerat încă tabu „roman/românesc” cu relativ neutralul „naţional” , preluată de altfel şi în varianta revăzută a articolului, publicat sub titlul Atlantidă literară ca studiu introductiv al antologiei Scriitori de la „Viaţa Basarabiei” (pregătită pentru tipar împreună cu subsemnata şi editată în 1990 la editura Hyperion). Recuperarea Atlantidei literare, repunerea în circulaţia publică a literaturii române din Basarabia interbelică este concepută nu doar ca o acţiune de reabilitare istorică, necesară, dar întotdeauna întârziată, a unor texte şi cazuri literare nedreptăţite până la neantizare de cenzura comunistă. Pentru istoricul şi criticul literar Alexandru Burlacu cercetarea moştenirii literare interbelice constituie premiza intrinsecă a decodificării sensurilor (con)textului literar din epocă, dar şi a realităţilor literare de mai târziu.

Constant şi prolific în reevaluarea critică a textelor literare, cunoscător fin şi competent al ideilor, tendinţelor şi evenimentelor cercetate, Alexandru Burlacu este astăzi autorul cu un portofoliu impunător de studii şi articole despre literatura română dintre cele două războaie, pe de o parte, si despre literatura contemporană, pe de alta. În virtutea formaţiei sale filologice, marcată de istoria călinesciană, şcoala semiotică culturală rusească şi teoria bahtiniană, Alexandru Burlacu este predispus mai mult spre critică decât spre istorie literară, textul său îmbinând într-un mod fericit exegeza teoretică şi analiza critică. Volumele Critica în labirint (1997), Mişcarea literară din Basarabia anilor ‚30: atitudini şi polemici (1999), Proza basarabeană: fascinaţia modelelor (1999), Poezia basarabeană şi antinomiile ei (2001), Literatura română din Basarabia. Anii ’20-’30 (2002) şi Tentaţia sincronizării (2002), Texistenţe I-III (2007-2012), Vladimir Beşleagă. Po(i)etica romanului (2009), variate prin tematică şi instrumentele critice aplicate, au, indubitabil, un moment comun – sensibilitatea cercetătorului pentru multiplele aspecte ale continuităţii spirituale reperabile la nivelul textului literar. „De numele lui Alexandru Burlacu este legată etapa cea mai importantă de reevaluare a literaturii române din Basarabia şi a literaturii române în ansamblu survenită după 1990 în condiţiile impunerii autoritare a criteriului valoric şi etic-cultural. Critic de solidă formaţie academic-universitară, îmbinând verificata formulă de investigaţie pozitivistă, lansoniană cu strategiile de analiză ale criticii noi, preponderent de orientare structuralistă, el radiografiază obstinat fenomenul cultural basarabean sub semnul unei restitutio in integrum şi a unei necesare relecturări, impuse de un nou unghi de vedere, cu adevărat critic şi atent-valorificator, de a vedea lucrurile.” [7, p. 8]. Un autentic şi inspirat „critic al revizuirilor” [6, p. 157], Alexandru Burlacu a animat, într-o manieră unică, temeinică şi de durată, prin investigaţiile sale din ultimii 25 de ani, o adevărată fenomenologie a continuităţii reale, cu inevitabilele sincope şi fracturi semantice caracteristice zbuciumatului secol XX, a procesului literar în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Referinţe bibliografice:
1. Nicholas J. Karolides, Margaret Bald & Dawn B. Sova, 100 de cărţi interzise. O istorie a cenzurii în literatura mondială”, Editura Paralela 45, Piteşti, Ediţia a II-a, 2009.
2. Dan Culcer, Cenzura şi literatura în România după 1945, Rezumatul tezei de doctorat.
3. Ion Simuţ, Istorie Literară: Canon după canon, în România literară, 2006, nr.6, 15/02/2006 – 21/02/2006.
4. Rodica Zafiu, Limbaj şi politică, Bucureşti, 2007.
5. Alexandru Burlacu, Revista „Viaţa Basarabiei”: Promovarea spiritului autohton, în: „Literatura şi Arta” (Chişinău), 22 iunie 1989.
6. Mihai Cimpoi, Tentaţia restituţiei in integrum, în „Viaţa Basarabiei”, 2002, nr.2.
7. Mihai Cimpoi, Un fenomenolog al Basarabiei culturale, prefaţă la Al. Burlacu, Tentaţia sincronizării, Timişoara 2002.

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>