Zece ani de la Manifestul Boierismului

ABSTRACT

The boyar is that who writes powerfully, thinks freely and doesn’t suffer from complexes. The Boyarism’s Manifesto relies on integral approaches. The boyard literature wants to be separated from minimalism, obscenity and licentious, from free vulgarity. The sarcasm must be completed by humor and irony.

We prefer synthesis more than the mimiedanalysis.We go back to the syncretic origin of art.We are tired of bad sounds of pop, rap, hip-hop and house.We want our works to have symphonic tonalities, to be playful as a bagatelle, fervide as a bolero, rebel as a rock hit, subtle as a jazz.

Keywords: Boyarism, manifesto, terribleness, tradition, authenticity, minimalism.

 

Cu vreo zece ani în urmă, am tot discutat necesitatea unui manifest literar care să aducă ceva nou faţă de visceralitatea şi ghetoul douămiiste. Am dezbătut cu Diana Iepure, Ioana Bogdan, Florin Hălălău, Paul Bogdan, Marius Şolea şi Radu Herinean şi am propus – fără nicio legătură cu boierii dilematici ai minţii, ba din contră – manifestul Boierismului, care miza pe abordări integraliste. Doream recuperarea tradiţiei, dar mai ales distanţarea de minimalism, teribilism şi vulgarizare. Nu ne convenea nici retorica sforăitoare. Mai cu seamă doream o artă inteligentă şi atentă la resursele limbii române, adică o autenticitate diferită de cea a momentului.

Boierismul, deşi accentua sinteza, se oţăra împotriva multora. Păcatul manifestului, publicat în mai multe reviste literare, a fost că înstruna un limbaj pretenţios şi metaforizant. Niscaiva complex de inferioritate îl străbate de la un capăt la altul. Însă chiar aşa pestriţ şi afectat cum apare el astăzi, săgeţile trase din arcurile boiernaşilor, care ţineau cenaclu de succes la Teatrul Naţional din Bucureşti, se pare că erau justificate. Cu excepţia lui Radu Herinean, care funcţiona ca promotor al grupării, mai toţi membrii divanului – cu excepţia mea, fireşte, – au publicat cel puţin o carte bună la viaţa lor. Până şi mai retractilii – în ce priveşte lumea literară largă – Marius Şolea şi Paul Bogdan, au publicat, fiecare, poezie (în grai gorjenesc – Şolea) şi teatru (cu parfum armenesc – Bogdan) excelente. De ceilalţi nu mai spun nimic, pentru că sunt mai cunoscuţi. Timpul le-a dat dreptate: douămiismul a fost o promoţie cu multe ramuri şi care, în bună parte, şi-a domolit curând revolta. Pe de altă parte, douămiismul, ca mişcare literară, rămâne în istoriile literare, în timp ce boierismul e pomenit rar şi cu savantă neînţelegere.

Chiar şi aşa, să ne trăiască!

 

Boierismul

A venit timpul să gândim şi să scriem boiereşte: cu forţă, vigoare, eleganţă, evghenie, culoare. Ceea ce ne interesează este originalitatea, repudierea reţetei, torpilarea manierei. Scrierea după reţete impuse, nici măcar inventate, a buruienit literatura română în ultimii cincisprezece ani. Noi cultivăm ruperea de ritm, viteza, realismul şi transfigurarea.

Avem nevoie de o artă fără artificii minore, fără încărcătură stilistică prezentă ca balast. Textul este suportul mesajului; distanţa dintre semnificant şi semnificat trebuie micşorată. Construcţia operei să fie tensionată prin dinamismul scriiturii. Vrem să vedem tendoanele şi muşchii poeziei. Sarcasmul se cuvine completat de umor şi ironie.

Arta boierească este o artă de conac, generoasă şi masivă. Nu spiritul de gaşcă, îngust şi laş, ne reprezintă, ci reverenţa faţă de valoare, sub orice chip s-ar înfăţişa ea. Boierul este un cavaler, un aristocrat. Trăsătura sa distinctivă este încrederea, remarcată şi de Nicolae Steinhardt la Iisus Hristos, atunci când vorbea despre indulgenţă. Boierul impune prin dispreţul faţă de invidie şi linguşire. Pentru noi, contează ideile de prietenie, fidelitate şi detaşare de meschinăria machiată artistic. Boierul nu este un dandy sau un fiţos arivist. Boierul este cel care scrie puternic, gândeşte liber şi nu suferă de complexe. El este dezinvolt atât în salon, cât şi în mahala. Aprobăm vitalitatea mahalalei, nu dezlânarea periferică.

Arta produsă fără maturitate culturală e un moft. Vrem să exploatăm resursele limbii române, vrem să valorificăm folclorul, chiar cel citadin. Dorim o cultură „în care etimologia şi sintaxa mediocru-utilitariste nu şi-ar mai afla loc”, o cultură dominată de „verbul zgârie-cer” (Ilarie Voronca). De cincisprezece ani, citadinul a fost exploatat doar fragmentar, la modul maniac şi unilateral. A venit vremea dezlănţuirii imaginaţiei, vremea ieşirii din canale, din cămine infecte şi din autobuze cu obsedaţi.

Tânjim după o proză aticistă, solidă şi penetrantă. Destul cu asianismul manierist, dibuitor şi schizofren. Ne-am săturat de narcisismul maniacal al unor autori, de exhibiţionismul subcultural al pretinşilor romancieri. Vrem să reinstaurăm tensiunea dintre apolinic şi dionisiac, vrem să reînviem sprinteneala prozei scurte, a scurtmetrajului. Romanul trebuie dus de urgenţă la terapie intensivă şi vaccinat împotriva pornografiei cu buget lingvistic redus. Cuvântul tare trebuie absorbit în text, altminteri ne complăcem în teribilismul spermatico-menstrual. De la poveştile underground, cele de pe „uliţa mică”, ale lui Ion Creangă, lexicul pornografic a involuat până la înjurătura cea mai banală. Înjurăturile din piaţă sunt mult superioare celor (re-re)produse de scriitori. Argoul a fost desfigurat de lipsa de imaginaţie lingvistică, până când a sfârşit ca un biet jargon anchilozat. Trebuie să recâştigăm bucuria de a povesti, de a construi şi de a experimenta. Să studiem arta păpuşarului! Printr-o tehnică dinamică, capabilă să transforme lectura într-un spectacol al minţii, vom reuşi să impunem ceea ce acum enunţăm. În aceste vremuri improprii, practicăm literatura ca pe un sport extrem. Gata cu bălăcăreala de ghetou, gata cu autenticitatea smiorcăită! Vrem o autenticitate complexă, verosimilă, susţinută de ludic textual. Să explorăm realul şi mai puţin realitatea! Verosimilitate, nu mimesis. Acesta a fost binevenit după intelectualismul optzecist. Acum, când nu mai avem niciun fel de complexe şi pudori, ne putem permite să atacăm şi alte teme. Vrem lărgirea orizontului şi abordarea originală. Tinerii nu trebuie să livreze, nici să cumpere artă second-hand.

Analizei mimate îi preferăm sinteza. Ne întoarcem spre originea sincretică a artei. Ne-am săturat de sonorităţile proaste de pop, rap, hip-hop şi house. Vrem ca operele noastre să aibă tonalităţi simfonice, să fie jucăuşe ca o bagatelă, inflamante ca un bolero, rebele ca un hit rock, subtile ca un jazz.

Introdu Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>